ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Republica Moldova este interesată să intensifice dialogul cu Qatarul pe dimensiunea economică

18:38 | 28.06.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 28 iun. /MOLDPRES/. Impulsionarea cooperării moldo-qatariene a fost discutată în cadrul întrevederii ministrului interimar al Afacerilor Externe și Integrării Europene, Aureliu Ciocoi, cu omologul său de la Doha, șeicul Mohammed bin Abdulrahman Al-Thani, vicepremier, ministru al Afacerilor Externe al Statului Qatar, în contextul participării la Roma la Reuniunea ministerială a Coaliției Globale anti-ISIS, comunică MOLDPRES.

Serviciul diplomație publică, comunicare strategică și interacțiune cu presa al MAEIE a relatat pentru agenție că șeful diplomației moldovene a exprimat mulțumiri guvernului qatarian pentru lotul de asistență umanitară destinat îmbunătățirii serviciilor sistemului medical din Republica Moldova: 3,5 tone, care conține ventilatoare medicale, monitoare cu funcții vitale, aparate cu ultrasunet.

Aureliu Ciocoi a punctat că asistența oferită Republicii Moldova reprezintă un gest de solidaritate și demonstrează, o dată în plus, că relațiile de prietenie și susținere reciprocă dintre părți devin tot mai consistente.

În cursul întrevederii, oficialii au trecut în revistă stadiul actual de cooperare dintre Republica Moldova și Statul Qatar, evidențiind dinamica pozitivă de conlucrare atât pe linia Ministerului de Externe, cât și a celui de Interne.

În acest context, ministrul Aureliu Ciocoi a reliefat interesul țării noastre de a spori dialogul bilateral pe dimensiunea economică, prin efectuarea vizitelor delegațiilor oficiale, care ar contribui la eficientizarea cooperării în plan comercial și investițional.

foto: MAEIE

img21004600

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!