ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Lucrările de reconstrucție a stației de epurare din Căușeni au fost finalizate

16:16 | 01.07.2021 Categorie: Regiuni

Chişinău, 1 iul. /MOLDPRES/. Lucrările de reconstrucție și modernizare a stației de epurare a apelor uzate din orașul Căușeni au fost finalizate. În prezent, stația se află în proces de testare şi urmează ca, în timpul apropiat, să fie dată în exploatare și pusă în funcțiune, transmite MOLDPRES. 

Reconstrucţia acestei staţii, precum şi reabilitarea sistemului de canalizare din oraş, va contribui la reducerea deversărilor de ape uzate epurate insuficient și protecţia mediului înconjurător, va performa serviciul operaţional privind exploatarea sistemului de tratare şi distribuire a apei potabile către populaţie.

Potrivit Olgăi Gorban, directorul ADR Sud, problematica protecției mediului și a gestionării resurselor de apă este stringentă și în atenția permanentă a ministerului de resort și ADR Sud. „Suntem preocupați să implementăm cât mai multe proiecte de felul celui de la Căușeni și în celelalte raioane din regiune, pentru a preveni astfel degradarea mediului înconjurător și calității resurselor de apă", a spus Olga Gorban.

Reconstrucţia staţiei de epurare a demarat în luna februarie a anului trecut, cu un cost total de circa 46 de milioane de lei, dintre care circa 33 de milioane au fost alocate din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională, iar celelalte 13 milioane de lei au fost acoperite din contul contribuției Consiliului raional Căușeni.

foto: ADR Sud

img21004702

img21004702

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!