ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Comisiei Naționale a Pieței Financiare

17:06 | 16.07.2021 Categorie: Comunicate

Pachetul majoritar de acțiuni al ”MOLDASIG” SA a revenit în gestiunea statului

Chişinău, 16 iul. /MOLDPRES/. Comisia Națională a Pieței Financiare - autoritate publică autonomă cu prerogative de reglementare și supraveghere a pieței financiare nonbancare, inclusiv a celei de asigurări -, informează publicul asupra următoarelor.

După opt luni, pe parcursul cărora au avut loc nenumărate ședințe de judecată, astăzi, 16 iulie 2021, Curtea de Apel Chișinău a dat câștig de cauză Comisiei Naționale împotriva Încheierii Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani (judecător Olesea Țurcan), potrivit căreia atribuțiile organelor de conducere și pachetul majoritar (75 la sută) al „MOLDASIG” SA - gestionate de către stat (în persoana CNPF) - au fost transmise în administrare specială provizorie unor companii private.

Consemnăm, că decizia Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții de Apel Chișinău din 16.07.2021 ”...este irevocabilă din momentul emiterii”.

În context, reamintim că la 6 noiembrie 2020 magistrata Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, O. Țurcan a emis o decizie judecătorească prin care a fost instituită administrarea specială provizorie, compania de audit „CONFIDENTIAL-AUDIT” SRL fiind desemnată în calitate de organ executiv unipersonal al ”MOLDASIG” SA, respectiv, cu înlăturarea organelor de conducere statutare ale societății de asigurări în cauză. De asemenea, potrivit deciziei judecătorești menționate, compania de audit „ALTIMEEA” SRL a fost desemnată pentru exercitarea atribuțiilor Consiliului societății (în calitate de organ statutar), fiindu-i delegate în gestiune acțiunile nou-emise.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!