ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Republica Moldova 30 de ani de independență

Șoferii din stânga Nistrului mai au o lună la dispoziție pentru schimbarea plăcilor de înmatriculare la mașini

12:50 | 29.07.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 29 iul. /MOLDPRES/. Începând cu data de 1 septembrie 2021, accesul în traficul rutier internațional va fi asigurat doar în privința mijloacelor de transport din regiunea transnistreană ce vor dispune de plăci de înmatriculare ale Republicii Moldova și de plăci de model neutru, însoțite de elipsa cu inscripția „MD" aplicată în spatele autovehiculului, comunică MOLDPRES cu referire la Biroul politici de reintegrare.

În cazul modelelor neutre a fost oferită o opțiune complementară și adaptată la specificul situației din regiunea transnistreană pentru a permite înmatricularea unui număr mai mare de autovehicule conduse de către categoriile de beneficiari enumerate în art.I pct.3 al Legii nr.170/2018, cu prestarea serviciilor de resort, începând cu data de 01 septembrie 2018 la subdiviziunile de înmatriculare a mijloacelor de transport din orașele Tiraspol şi Râbnița, iar grație inițierii din 25 ianuarie curent a campaniei de informare la traversarea frontierei de stat-moldo ucrainene, s-a stimulat procesul de documentare a autovehiculelor cu numere neutre.

Astfel, potrivit datelor din Registrul de stat al transporturilor, în perioada 01-24.07.2021 în subdiviziunile din orașele Tiraspol și Râbnița au fost înmatriculate cu plăci neutre 184 de autovehicule.

De asemenea, se atestă o creștere activă a numărului de cereri de preschimbare a permiselor de conducere. Potrivit acelorași date din Registrul de stat al conducătorilor auto, dacă în luna iulie 2020 permise de conducere preschimbate erau 157, în perioada 01-24.07.2021 numărul acestora s-a dublat, fiind de 322 permise.

Cât privește situația la traversarea frontierei de stat de către mijloacele de transport cu numere eliberate în regiunea transnistreană, în perioada 01-20.07.2021 s-au remarcat 230 de traversări. În dinamică crescătoare, însă, este numărul traversărilor din partea mijloacelor de transport cu numere de înmatriculare neutre, care pe parcursul a 20 de zile (01-20.07.2021) constituie 263 de traversări, potrivit datelor furnizate de Poliția de Frontieră a Republicii Moldova.

În corespundere cu cele agreate între autoritățile de profil ale Republicii Moldova și Ucrainei, începând cu data de 1 septembrie curent, accesul în traficul rutier internațional și trecerea peste frontiera de stat moldo-ucraineană va fi permisă doar pentru mijloacele de transport înregistrate conform dispozițiilor generale ale legislației Republicii Moldova, în corespundere cu cerințele stipulate în prevederile Legii nr.170/2018 și Hotărârii Guvernului nr.847/2018 și cu respectarea rigorilor stipulate în Convenția de la Viena asupra circulației rutiere din 8 noiembrie 1968.

foto: Biroul de reintegrare

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!