ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Mai multe maratoane de vaccinare vor avea loc în acest sfârşit de săptămână

11:17 | 13.08.2021 Categorie: Regiuni

Chişinău, 13 aug. /MOLDPRES/. Mai multe maratoane de vaccinare se vor desfăşura în ţară, în acest sfârşit de săptămână, transmite MOLDPRES.

„Ia cu tine prietenii, familia și vaccinează-te împotriva COVID-19. Astăzi, între orele 18:00-22:00, te vom aștepta echipați cu toate cele necesare la Teatrul Verde din capitală, în cadrul concertului „Acasă”. Vaccinuri disponibile: Sinopharm, Sinovac, Pfizer/BioNTech, Johnson&Johnson, AstraZeneca”, anunţă Ministerul Sănătăţii.

De asemenea, mai multe maratoane de vaccinare vor derula în raionul Căuşeni.

„Centrul de Sănătate Publică Căușeni, IMSP SR „Ana și Alexandru” cu suportul Consiliului raional, Primăriei oraşului Căușeni organizează maratonul de vaccinare împotriva infecţiei COVID-19, care se va desfășura în localul Centrului sportiv multifuncțional (alături de Consiliul raional) - or. Căușeni, str. M. Eminescu 29/A”, a precizat medicul sanitar şef al raionului, Andrei Kazaciok.

Maratonul de vaccinare se va desfășura sâmbătă, 14 august, și în Punctele de vaccinare ale Centrelor de Sănătate Taraclia, Sălcuța, Căinari, Copanca, Fârlădeni.

„Sunt invitați toți doritorii de a se vaccina împotriva infecţiei COVID-19, în intervalul de timp 8.00-17.00, inclusiv persoanele care s-au vaccinat cu prima doză la maratonul anterior din data de 24 iulie. Vor fi disponibile următoarele feluri de vaccin anti-Covid-19: Pfizer BioNTech, Johnson & Johnson, AstraZeneka, Sinovac, Sinopharm”, potrivit sursei citate.

Autorităţile atenţionează cetăţenii să nu uite acasă buletinul de identitate.

Foto: MS

img21005883

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!