ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Poliției de Frontieră

16:30 | 19.08.2021 Categorie: Comunicate

Noi directive de impulsionare a cooperării moldo-letone

Chişinău, 19 aug. /MOLDPRES/. O discuție telefonică a avut șeful Poliției de Frontieră Rosian VASILOI cu șeful Serviciului de Pază a Frontierei al Republicii Letonia, Guntis PUJATS. Convorbirea a fost necesară în condițiile când relațiile de cooperare moldo-letone au intrat într-o perioadă de stagnare.

În această ordine de idei, s-a stabilit ca în timpul apropiat să fie reactualizat Planul bilateral de cooperare, dar și lansate unele acțiuni comune pe diferite domenii specifice activității de frontieră. Referință s-a făcut la schimbul de experiențe între specialiștii celor două entități de frontieră, prin efectuarea periodică a instruirilor, vizitelor de studiu, întrevederilor etc.

Deoarece la ziua de azi activitatea de control al trecerii frontierei de stat este marcată de pandemie, domnul Vasiloi a informat cu ultimele măsuri anti-Covid-19 care sunt în responsabilitatea polițiștilor de frontieră și sunt aplicate la intrarea în Republica Moldova.

Totodată, cei doi oficiali au opinat asupra situației operative, inclusiv au abordat aspectele unor acțiuni pe linia contracarării ilegalităților frontaliere. În context, șeful Poliției de Frontieră a exprimat solidaritatea cu poziția și eforturile colegilor letoni în legătură cu criza migranților la frontiera sa de est și sud-est.

Pentru impulsionarea cooperării bilaterale a fost confirmată disponibilitatea și susținerea reciprocă, precum și s-a dat acceptul din partea conducerii instituției de frontieră letone privind organizarea unei întrevederi pe teritoriul Republicii Moldova.
 

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!