ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Patru deputați PAS și-au depus mandatul

10:37 | 08.09.2021 Categorie: Politică

Chişinău, 8 sep. /MOLDPRES/. Membrii Comisiei parlamentare juridice, numiri și imunități au aprobat în ședința de astăzi cererile de demisie depuse de Natalia Gavrilița, Sergiu Litvinenco, Andrei Spînu și Dumitru Budianschi, comunică MOLDPRES.

Natalia Gavrilița a renunțat la mandat după ce a fost numită în funcția de Premier. Andrei Spînu deține portofoliul de vicepremier, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Sergiu Litvinenco exercită funcția de ministru al Justiției, iar Dumitru Budianschi pe cea de ministru al Finanțelor.

Cererile de demisie urmează a fi aprobate de Parlament, iar mandatele celor patru vor fi declarate vacante. Astfel, cele patru fotolii de deputat vor fi ocupate de următorii candidați de pe lista electorală a partidului.

Foto: Parlament

img21006558

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!