ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Administrației de Stat a Drumurilor

12:25 | 15.09.2021 Categorie: Comunicate

Soluțiile de modernizare a pavilioanelor pentru pasageri – discutate în cadrul unei întruniri

Chişinău, 15 sep. /MOLDPRES/. În cadrul unei întrevederi, directorul general interimar al ASD, Sergiu Bejan a discutat cu reprezentantul companiei Pro Tron Media S.R.L. despre soluțiile de modernizare a pavilioanelor pentru pasageri de pe drumurile naționale. 

Compania a prezentat câteva schițe pentru pavilioanele pentru pasageri, care ar putea fi implementate de ASD pentru creșterea esteticii drumurilor. 

„Confortul și siguranța participanților la trafic și al pietonilor, care folosesc zilnic pavilioanele este o prioritate pentru ASD. Vom lua în considerare propunerea companiei Pro Tron Media S.R.L. la implementarea proiectelor noi sau la actualizarea celor existente”, a comunicat Sergiu Bejan. 

Administrația de Stat a Drumurilor recepționează și analizează toate propunerile parvenite de la companii, autorități sau cetățeni, pentru a identifica modalitățile de modernizare și dezvoltare a rețelei de drumuri naționale.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!