ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Muzeul Național de Etnografie a redeschis Sala Casa Mare și a inaugurat o expoziție de arhitectură

20:02 | 23.09.2021 Categorie: Cultură

Chişinău, 23 sep. /MOLDPRES/. Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală (MNEIN) a organizat astăzi două evenimente, desfășurate în cadrul Zilelor Europene ale Patrimoniului, cu genericul  ”Patrimoniul incluziv și divers”. Astfel, aici a avut loc redeschiderea Sălii Casa Mare și inaugurarea expoziției Planul Urbanistic de Detaliu (PUD) și conceptul spațial arhitectural al revitalizării cartierului instituției, informează MOLDPRES.

În această zi, a fost redeschisă pentru public una dintre cele mai spectaculoase săli ale Expoziției permanente din muzeu. Potrivit directorului MNEIN, Petru Vicol, expoziția prezintă o Casă Mare, unde, conform tradiției, se păstrează cele mai alese țesături, obiecte de rit, zestrea și unde au loc cele mai importante evenimente și obiceiuri din viața oricărei familii. Pe fundalul picturilor murale, care ilustrează sărbătorile tradiționale Joc și Nunta, sunt expuse costume populare din toate zonele etnografice ale republicii, iar obiceiul scoaterii zestrei din casa miresei, se înscrie în peisajul cu elemente de arhitectură țărănească din zona Codrilor.

La renovarea și restaurarea pieselor de patrimoniu prezentate în cadrul expoziției au fost implicați atât restauratorii muzeului, cât și masteranzii Facultății de Arte Plastice, de la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău. Aceștia au fost distinși cu diplome de gratitudine din parte administrației instituției.  Este vorba de masteranzii Iulian Pleșu, Victor Covaliuc, Aneta Savelieva, Denis Paladi, Diana Eșanu și Iuliana Budeci.

Prezent la eveniment, ministrul Culturii, Sergiu Prodan a afirmat că în această sală se află piese de patrimoniu de înaltă valoare artistică. ”Aceste obiecte fac parte din patrimoniul cultural imaterial, care prezintă tradițiile noastre naționale autentice. Mă bucur că ați reușit să faceți un lucru bun și de înaltă calitate”, a mai spus oficialul.

Al doilea eveniment a fost inaugurarea expoziției Planul Urbanistic de Detaliu (PUD) și conceptul spațial arhitectural al revitalizării cartierului Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală. Expoziția propune publicului să cunoască un concept de dezvoltare arhitecturală al cartierului istoric al muzeului, prin intermediul a 15 planșe prezentate în aer liber. Ea va fi deschisă până la 31 octombrie.

În fața celor prezenți a susținut un concert Ansamblul folcloric ”Altița” din municipiul Bălți, conducător artistic - Carolina Gușciuc.

img21007014

img21007014

img21007014

img21007014

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!