ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

La Parlament a fost lansată o expoziție de fotografie, în ajunul Zilei Internaționale a Oamenilor în Vârstă

12:24 | 30.09.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 30 sep. /MOLDPRES/. 20 de fotografii în care sunt surprinși vârstnici și voluntari tineri, campioni ai dialogului între generații sunt vernisate în Parlament, a relatat pentru MOLDPRES Direcția generală comunicare și relații publice a Legislativului. 

Expoziția ”Abilitățile digitale conectează generații” este organizată în parteneriat cu Fondul ONU pentru Populație (UNFPA), este dedicată Zilei Internaționale a Oamenilor în Vârstă.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a menționat în cadrul ceremoniei de inaugurare că expoziția este o reflecție a situației din țară și a făcut referire la propria experiență din familie. “Noile tehnologii contribuie semnificativ la apropierea familiilor și a rudelor, la orice distanță. Ne ajută mult în a fi mai aproape unii de alții, iar telefoanele mobile pentru părinții și buneii noștri sunt esențiale în a comunica la orice oră”, a spus speakerul. 

Reprezentanta rezidentă UNFPA Moldova, Nigina Abaszada  și-a exprimat aprecierea pentru oportunitatea de a fi parteneri ai Legislativului în vernisarea expoziției. „Tendințele demografice din Moldova indică faptul că populația Republicii Moldova nu devine mai tânără, ci îmbătrânește. Conform previziunilor noastre, peste 15 ani, un moldovean din trei va avea mai mult de 60 de ani. Prin urmare, strategia noastră comună ar trebui să vizeze soluții precum politici de îmbătrânire activă și construirea solidarității sociale și a incluziunii prin dialog intergenerațional”.

La rândul său, directoarea Biroului de Cooperare al Elveției, Caroline Tissout, a spus că persoanele vârstnice nu trebuie privite ca beneficiari de asistență, ci drept persoane care au multe de împărtășit tinerilor. ”Suntem mândri să fim parte a acestui proiect frumos”, a menționat Caroline Tissout.

Fotografiile au fost realizate în cadrul unui program unde 300 de vârstnici au fost instruiți de către 85 de voluntari tineri cum să folosească un telefon mobil performant, conectat la internet, în special, pentru a discuta cu familia, pentru a achita serviciile online, dar și pentru a depăși izolarea socială, pe timp de pandemie. 

Alături de oficiali, la ceremonia de inaugurare au participant și unii protagoniști.

Ziua Internațională a Oamenilor în Vârstă este marcată anual la 1 octombrie. Anul acesta, tematica evenimentului o reprezintă digitalizarea. 

Foto: Parlament

img21007199

img21007199

img21007199

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!