ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Premierul Natalia Gavrilița a avut o discuție telefonică cu omologul român Nicolae-Ionel Ciucă

13:18 | 26.11.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 26 nov. /MOLDPRES/. Natalia Gavrilița a avut astăzi o discuție telefonică cu Nicolae-Ionel Ciucă, Prim-ministrul României. Premierul Gavrilița l-a felicitat pe omologul său cu ocazia numirii în funcție, i-a urat succes în activitate și a apreciat ajutorul acordat de partea română țării noastre pentru gestionarea crizei energetice și celei legate de COVID-19, a relatat agenției MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

Oficialii au discutat despre prevederile Foii de parcurs privind domeniile prioritare de cooperare România - Republica Moldova, semnată la 23 noiembrie curent, și care face referire la angajamentele ambelor părți pe domenii importante, inclusiv infrastructura de transport, comunicații și societatea informațională, cooperarea regională și teritorială, asistența oficială pentru dezvoltare, interconexiune energetică etc. Prim-ministrul României și-a exprimat deschiderea și disponibilitatea de a susține toate acțiunile incluse în Foaia de parcurs. 

Totodată, Natalia Gavrilița și Nicolae-Ionel Ciucă au convenit asupra necesității unei întâlniri în perioada imediat următoare. 

Foto: Guvern

img21009096

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!