ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

MAI va mobiliza toți angajații pentru a preveni răspândirea noii tulpini a COVID-19

18:09 | 20.01.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 20 ian. /MOLDPRES/. Ministrul Afacerilor Interne, Ana Revenco, a anunțat astăzi în cadrul unui briefing o serie de acțiuni pe care urmează să le implementeze subdiviziunile instituției în contextul noilor măsuri pentru prevenirea și stoparea noii tulpini a COVID-19. Oficialul a precizat că vor fi implicați toți angajații instituției, comunică MOLDPRES.

Conform sursei citate, a fost elaborat un plan de acțiuni ce vizează întreg teritoriul țării. Acțiunile MAI se vor baza atât pe informare și prevenire, cât și pe control.

Șeful de la MAI a menționat că în următoarea perioadă vor fi verificate piețele, centrele comerciale, cafenelele, restaurantele, transportul public.

„Ne-am propus și am solicitat ca aceste misiuni de control să țină cont de două etape. În primul rând, etapa de prevenire și informare a populației și etapa a doua – asigurarea respectării restricțiilor. Un alt component al misiunilor de prevenire este ajutorarea medicilor. La nivel local, inspectorii de sector vor fi orientați spre a ajuta medicii de familie pentru a monitoriza persoanele aflate în autoizolare. La fel, ne-am propus să ridicăm gradul de responsabilizare a agenților economici prin înmânarea prescripțiilor și avertizărilor contra semnătură. Vom monitoriza activ activitatea de comerț în puncte și centre comerciale. Vom preîntâmpina administratorii de centre comerciale, piețe, administratorii transportului public asupra respectării regulilor stabilite pentru combaterea COVID-19”, a conchis Revenco.

Astăzi, Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică a emis o nouă hotărâre în contextul majorării numărului cazurilor de infectări cu noua tulpina Omicron. În document sunt prevăzute o serie de restricții ce vor fi impuse în următoarele săptămâni.

img22000428

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!