ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Vicepremierul Nicu Popescu a avut o întrevedere cu ministrul de Externe croat

17:10 | 01.02.2022 Categorie: Oficial

Chişinău, 1 feb. /MOLDPRES/. Viceprim-ministrul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, a desfășurat astăzi o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe și Europene al Croației, Gordan Grlić Radman, vizita căruia se încadrează în acțiunile dedicate aniversării a 30 de la stabilirea relațiilor diplomatice între Republica Moldova și Croația, relatează MOLDPRES citând Serviciul de presă al MAEIE.

„Am apreciat mult mesajul puternic de susținere pe care l-a transmis domnul ministru în capacitatea sa și de oficial european pentru Guvernul pro-european de la Chișinău, un mesaj puternic de susținere pentru tot ceea ce Republica Moldova face în procesul de reforme, combatere a corupției, aderența la valorile europene, dar și promovarea statului de drept", a menționat vicepremierul Nicu Popescu.

În cadrul întrevederii, interlocutorii au discutat despre domeniile prioritare de cooperare între țările noastre cu accent pe impulsionarea relațiilor comercial-economice și schimbul de experiență în domeniul integrării europene.

„Am exprimat aprecierea sprijinului continuu al Croației pentru agenda europeană a țării noastre precum și pentru atenția deosebită acordată consolidării dialogului dintre Uniunea Europeană și statele Parteneriatului estic. Acest lucru l-au resimțit și cetățenii în actuala criză energetică și sanitară. Situația este și rămâne dificilă în țara noastră, dar fără sprijinul european, inclusiv al Croației, impactul negativ atât al crizei energetice cât și al crizei pandemice ar fi fost mult mai grav", a spus șeful diplomației Republicii Moldova.

Un alt subiect prioritar al discuției l-a constituit avansarea în direcția creșterii numărului de companii și investiții reciproce, fiind expusă susținerea de a avea mai mult comerț, mai multe investiții și mai mulți turiști.

Oficialii au convenit crearea comisiei interguvernamentale de cooperare economică și susținerea inițiativei organizării un Forum al oamenilor de afaceri, inclusiv cu suportul celor două consulate onorifice moldovene deschise la Zagreb și Varazdin.

„Vom avansa în ritm accelerat pentru semnarea unui acord bilateral care vizează reducerea tarifelor la roaming în beneficiul cetățenilor ambelor țări, în special al turiștilor și al oamenilor de afaceri", a punctat ministrul Nicu Popescu.

„În acest an, la Zagreb, va fi desfășurată următoarea ședință a Comisiei interguvernamentale moldo-croate pentru integrare europeană ce va genera rezultate concrete în vederea preluării bunelor practici în domeniul armonizării legislației și consolidării capacităților instituționale. Am apreciat interacțiunea în cadrul organizațiilor și inițiativelor regionale.

Suplimentar la cele 18 acorduri bilaterale în vigoare, a fost agreată necesitatea de a finaliza în viitorul cel mai apropiat negocierile pentru semnarea unui nou acord între Republica Moldova și Republica Croația, de data aceasta în domeniul educației, științei și inovațiilor”, a adăugat oficialul moldovean.

„Iar astăzi, pentru a face serviciul diplomatic mai conectat la standardele europene, am semnat Memorandumul de Înțelegere privind cooperarea între Institutul Diplomatic al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova și Academia Diplomatică a Ministerului Afacerilor Externe și Europene al Republicii Croația, pentru a le oferi diplomaților noștri acces la cursuri de perfecționare de calitate în domeniile politicii externe și al relațiilor internaționale", a conchis vicepremierul Nicu Popescu.

Foto: MAEIE

img22000724

img22000724

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!