ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Centrul pentru refugiați Moldexpo a trecut în subordinea autorităților centrale

13:49 | 16.03.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 16 mar. /MOLDPRES/. Autoritățile publice centrale au preluat gestiunea Centrului de triere al refugiaților de la Moldexpo, transmite MOLDPRES.

Canalul de Telegram al Guvernului a anunțat că Centrul pentru refugiați de la Moldexpo, anterior aflat în subordinea municipalității Chișinău a trecut în gestiunea autorităților publice centrale.

“Centrul temporar de plasament pentru persoanele refugiate din Ucraina din cadrul Moldexpo, nu se închide, rămâne funcțional, cu aceeași destinație, dar trece în gestiunea Guvernului”, se menționează în comunicatul de presă.

Potrivit informației prezentate, „acest lucru se face în scopul conjugării eforturilor privind implementarea Planului Operațional ONU pentru Refugiați și prestării serviciilor de asistență refugiaților cu implicarea personalului”.

Totodată, în comunicat se arată că prevederile contractului de comodat încheiat între SA ”Moldexpo” și Instituția medico-sanitară publică Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime” încetează.

img22001987

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!