ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În Republica Moldova este zi de doliu în semn de comemorare a victimelor războiului din Ucraina

09:18 | 04.04.2022 Categorie: Oficial

Chişinău, 4 apr. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat decretul prin care ziua de 4  aprilie 2022 este declarată zi de doliu în toată țara. Doliul este instituit întru comemorarea tuturor victimelor războiului declanșat de către Federația Rusă împotriva Ucrainei, pe 24 februarie 2022, și în semn de profundă compasiune și solidaritate față de poporul ucrainean, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției.

În conformitate cu decretul prezidențial, astăzi, în toate localitățile țării, precum și în misiunile diplomatice și consulare ale Republicii Moldova de peste hotare Drapelul de Stat va fi coborât în bernă, iar la ora 12.00 se va cinsti memoria victimelor războiului din Ucraina prin păstrarea unui moment de reculegere.

Totodată, li se recomandă autorităților publice, întreprinderilor și organizațiilor să renunțe astăzi la desfășurarea acțiunilor distractive în masă, iar instituțiilor mass-media – să țină cont de specificul acestei zile la editarea publicațiilor și la formarea programelor.

Foto simbol

img22002525

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!