ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Un spectacol de Alexandru Cozub va avea loc la Teatrul Național ”Mihai Eminescu”

11:28 | 29.04.2022 Categorie: Cultură

Chişinău, 29 apr. /MOLDPRES/. Teatrul Național ”Mihai Eminescu” va prezenta mâine, 30 aprilie, la ora 18.00, spectacolul ”Frunze de dor”, după romanul omonim de Ion Druță, în regia lui Alexandru Cozub, informează MOLDPRES.

Potrivit regizorului Alexandru Cozub, omul singur în calea războiului, lumea satului într-un univers în perpetuă transformare, iubirea și valorile casei, copilăria cu (ne)fericirile ei – toate reprezintă un caleidoscop de emoții și stări scenice la care spectatorul va lua parte. ”Mi-am dorit mult să montez acest roman. N-a fost deloc ușor. Trebuia să-l convingem pe autor să accepte versiunea scenică propusă de noi, apoi – să transpunem această proză în limbaj scenic. Am făcut-o cu respect față de autor și spectator. Cred că până la urmă ne-a reușit să ne atingem scopul propus”, a mai spus Alexandru Cozub.

În aceeași zi, Teatrul Republican ”Luceafărul readuce în scenă spectacolul ”Tata” de Dumitru Matcovschi, în regia lui Slava Sambriș. Văzând pentru prima dată lumina rampei în 1978, spectacolul ”Tata” a înscris o pagină importantă în evoluția teatrului național și a artei scenice. Spectacolul descrie existența unor oameni nenorociți care au trăit în perioada sovietică – sistem care ne-a subjugat, limitându-ne orizonturile și convingându-ne că ne-a dăruit „raiul pe pământ”.

Tot mâine, la ora 14.00, Teatrul poetic ”Alexei Mateevici” își așteaptă publicul la spectacolul pentru copii ”Jack și vrejul de fasole” montat de Margareta Nazarchevici, după basmul lui Joseph Jacobs.

Teatrul Dramatic Rus de Stat ”A.P. Cehov” va prezenta mâine, la ora 18.30, spectacolul ”Pasiunea Maddalenei” de Don Nigro, în regia lui Iosif Șaț, iar Teatrul ”De pe strada Trandafirilor, la ora 12.00, sâmbătă și duminică – spectacolul ”Bonjur, monsier Perrot!” de Nonna Slepakova după Charles Perrault, în regia lui Iuri Harmelin.

img22003273

img22003273

img22003273

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!