ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

CSE a adoptat noi prevederi privind modalitatea de traversare a frontierei de stat de către cetățenii ucraineni

12:03 | 04.05.2022 Categorie: Oficial

Chişinău, 4 mai. /MOLDPRES/. Membrii Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) au adoptat, în cadrul ședinței de astăzi, câteva ajustări la modalitatea de traversare a frontierei de stat de către refugiații din Ucraina, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

Astfel, cetățenii ucraineni, care au intrat pe teritoriul Republicii Moldova în baza unui act de identitate, inclusiv cu termenul de valabilitate expirat, vor putea părăsi teritoriul țării noastre, prezentând același document. 

Aceste condiții de traversare a frontierei de stat în regim facilitat vor putea fi aplicate doar o singură dată, iar Poliția de Frontieră urmează să informeze cetățenii ucraineni despre noile prevederi CSE în acest sens.

Totodată, au fost ajustate măsurile privind protecția copiilor aflaţi în situație de risc şi a copiilor separaţi de părinţi, care traversează frontiera de stat din partea Ucrainei. Astfel, persoanele responsabile pentru preluarea minorilor, vor efectua o evaluare a fiecărui caz individual în baza unui document, aprobat prin ordinul ministrului Muncii și Protecției Sociale.

De asemenea, membrii CSE au decis că Agenţia Națională pentru Reglementare în Energetică nu va elibera licențe pentru furnizarea gazelor naturale pe durata stării de urgență. 

Foto: Guvern

img22003363

img22003363

img22003363

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!