ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Recurs la istorie: 6 mai

20:33 | 05.05.2022 Categorie: Societate

6 mai 1405 - S-a născut eroul poporului albanez Gerge Kastrioti (Gjergj Kastrioti), cunoscut mai ales sub numele de Skanderbeg.

6 mai 1527 - Trupele lui Charles, duce de Burbon, au invadat Roma, ucigând peste 4.000 de locuitori și jefuind bogății inestimabile.

6 mai 1600 - Mihai Viteazul îl alungă de pe tronul Moldovei pe Ieremia Movilă, învingându-l la Bacău, și realizează astfel, prima unire politică a celor trei țări românești.

6 mai 1638 - A murit Cornelius Otto Jansen, celebru  filosof și teolog olandez.

6 mai 1639 - A fost încheiată construcția Bisericii “Trei Ierarhi” din Iaşi, ctitorie a domnitorului Vasile Lupu, adevărată bijuterie arhitectonică; aici se află mormintele lui Alexandru Ioan Cuza, Dimitrie Cantemir şi Vasile Lupu.

6 mai 1682 - Ludovic al XIV-lea al Franţei îşi mută întreaga curte la palatul Versailles.

6 mai 1758 - S-a născut mareşalul francez Masséna.

6 mai 1758 - S-a născut revoluționarul francez Maximilien Robespierre.

6 mai 1791 - A fost emis Decretul prin care Palatul Luvru din Paris a fost transformat în muzeu.

6 mai 1856 - S-a născut psihiatrul austriac Sigmund Freud.

6 mai 1859 - A decedat vestitul naturalist şi explorator german Alexander von Humboldt.

6 mai 1861 - S-a născut poetul şi filosoful indian Rabindranath Tagore, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură.

6 mai 1868 - (stil nou 18 mai) S-a născut țarul Nicolae al II-lea al Rusiei.

6 mai 1872 - A fost înființată agenția diplomatică română la Berlin.

6 mai 1888 - Victor Babeş face primele vaccinări antirabice la Bucureşti.

6 mai 1889 - Turnul Eiffel este deschis oficial spre vizitare publicului în timpul Expoziţiei Universale din Paris.

6 mai 1895 - S-a născut Rudolph Valentino, celebrul actor american de origine italiană.

6 mai 1899 - Au loc lucrările primei Conferințe a păcii la Haga, cu participarea a 109 reprezentanți din 26 de state. Scopul Conferinței a fost semnarea unei convenții asupra reglementării pașnice a conflictelor internaționale.

6 mai 1910 - A murit regele Eduard al VII-lea al Regatului Unit.

6 mai 1910 - George al V-lea devine rege al Angliei după moartea tatălui său, Eduard al VII-lea.

6 mai 1915 - S-a născut Orson Welles, regizor, scenarist şi actor american.

6 mai 1919 - În Afganistan începe al Treilea Război anglo-afgan. Se va termina cu un armistițiu la 8 august 1919.

6 mai 1925 - A fost înființată Mitropolia Basarabiei.

6 mai 1937 - Aeronava Hindenburg, cel mai mare dirijabil construit vreodată, ia foc în timp ce încerca să aterizeze la Lakenhurst, New Jersey. Victime, 36 de pasageri şi membri ai echipajului.

6 mai 1940 - Scriitorului american John Steinbeck i se decernează premiul Pulitzer pentru romanul său “Fructele mâniei”.

6 mai 1942 - Al Doilea Război Mondial – În Corregidor, ultimele forțe americane din Filipine se predau japonezilor.

6 mai 1945 - Începe Ofensiva Praga, ultima bătălie majoră a frontului de est în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

6 mai 1949 - A decedat Maurice Maeterlinck, poet belgian, laureat al Premiului Nobel.

6 mai 1953 - S-a născut Tony Blair, prim-ministru al Marii Britanii, lider al Partidului Laburist.

6 mai 1954 - Atletul britanic Roger Banister a devenit primul om din lume care a alergat o milă (1.601 metri), în mai puţin de patru minute.

6 mai 1961 - S-a născut actorul american George Clooney.

6 mai 1990 - “Podul de flori” de peste Prut – prima deschidere a frontierelor dintre România şi actuala Republica Moldova.

6 mai 1992 - A murit renumita actriță și cântăreață germană Marlene Dietrich.

6 mai 1994 - Inaugurarea oficială a tunelului de sub Canalul Mânecii, considerat de experţi ca “lucrarea secolului”. Eurotunelul, cu o lungime de 50,3 km, situat la o adâncime cuprinsă între 25 și 45 de metri sub fundul mării, a costat 10 miliarde de lire sterline.

6 mai 2001 - În timpul unei călătorii în Siria, Papa Ioan Paul al II-lea devine primul papă care intră într-o moschee.

6 mai 2003 - A fost inaugurată, la Moscova, prima staţie de metrou din lume aflată la cea mai mare adâncime. Staţia Park Pobedi (Piaţa Victoriei) este construită la 90 de metri sub pământ.

6 mai 2004 - La Strasbourg s-a reunit primul ‘Parlament european al copiilor‘.

6 mai 2007 - Nicholas Sarkozy a fost ales președinte al Franței după ce a învins-o în cursa electorală pe socialista Segolene Royal, cu 53% din voturile exprimate.

6 mai 2012 - În alegerile prezidențiale în Franța are loc al doilea tur desfășurat între Sarkozy și Hollande. Președintele ales al Franței, Francois Hollande, a obținut 51,62% din voturile exprimate, față de 48,38% cât a obținut Sarkozy.

6 mai 20013 - A decedat Giulio Andreotti, jurnalist și politician, fost prim ministru al Italiei.

img22003425

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!