ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

O echipă bilaterală a monitorizat un proiect moldo-slovac la Rezina

12:52 | 24.05.2022 Categorie: Regiuni

Chişinău, 24 mai. /MOLDPRES/. Un proiect moldo-slovac derulat la Rezina a fost monitorizat ieri cu participarea echipelor de proiect din ambele țări. Vizita a fost precedată de o ședință de lucru la sediul primăriei unde a fost prezent şi Maroš Kramar, atașat la Ambasada Slovaciei în Republica Moldova, transmite MOLDPRES.

Lucrările de proiect prevăd construcția unei părți a sistemului de canalizare în Rezina cu o lungime totală de 3390 m. „Activitățile proiectului vin în susținerea locuitorilor orașului Rezina prin crearea condițiilor de conectare la sistemul de canalizare pentru 7,4% din populația orașului, ceea ce reprezintă 225 de gospodării. În prezent, în Rezina, accesul la sistemul de canalizare este asigurat pentru 61% din populație, ceea ce nu este suficient pentru zona urbană”, a explicat Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Centru.

Valoarea totală a proiectului „Îmbunătățirea calității vieții cetățenilor or. Rezina: asigurarea accesului la sistemul de canalizare" este de 218 020 de euro, dintre care Guvernul Slovaciei asigură suma de 198 200 de euro, iar Agenția de Dezvoltare Regională Senec-Pezinok va cofinanța proiectul cu 19 820 de euro.

Durata de implementare a proiectului este planificată pentru octombrie 2021 - martie 2023.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!