ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Circa 15 mii de persoane au solicitat ambulanța săptămâna trecută

10:52 | 12.07.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 12 iul. /MOLDPRES/. Echipele de asistență medicală urgentă au acordat săptămâna trecută primul ajutor medical la circa 15 mii de persoane, inclusiv peste 2500 de copii, transmite MOLDPRES.

Potrivit Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP), după acordarea asistenței medicale de urgență, 5970 de pacienți, dintre care 1337 copii, au avut nevoie de transportare asistată la spitale.

Astfel, din numărul total de solicitări înregistrate, 2531 au fost urgențe cardiovasculare, 2385 - respiratorii, 2148 - patologii neurologice și 1630 - urgențe traumatologice. Totodată, medicii au intervenit la 224 de pacienți cu accidente vasculare cerebrale, 68 de pacienți cu infarct miocardic și 51 de persoane cu intoxicații.

De asemenea, echipele medicale au acordat asistență la 75 de pacienți, inclusiv 15 copii, care au suferit în urma accidentelor rutiere.

În aceeași perioadă, s-au înregistrat 96 de solicitări pe motivul urgențelor generate de agenții fizici, chimici și de mediu, dintre care 45 combustii, cinci insolații și o sincopă. La fel, ambulanța a fost solicitată pentru două persoane, care au manifestat reacții alergice acute la înțepăturile provocate de insecte.

Foto: CNAMUP

img22005153

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!