ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Zelenski a calificat uciderea prizonierilor ucraineni drept crimă deliberată a Rusiei

10:48 | 30.07.2022 Categorie: Externe

Kiev, 30 iul. /MOLDPRES/. Liderul de la Kiev Volodimir Zelenski a calificat bombardarea vineri, 29 iulie, a unei închisori în care au fost ucise peste 50 de persoane drept "crimă de război deliberată a Rusiei", după ce Moscova a acuzat forţele ucrainene de acest atac, relatează MOLDPRES cu referire la Agerpres.

Actul barbar al rușilor s-a soldat cu peste 50 de morţi", a adăugat el. Anterior, armata rusă raportase 40 de morţi şi 75 de răniţi, în timp ce autorităţile separatiste pro-ruse din regiunea Doneţk au anunţat până la 53 de morţi.

În pofida tuturor evidențelor, Ministerul Apărării rus a declarat într-un comunicat că tirurile unui sistem de artilerie Himars, furnizat Ucrainei de Statele Unite, au lovit închisoarea Olenivka (Elenovka, în rusă), situată la aproximativ 30 de kilometri sud-vest de Doneţk, capitala separatiştilor din regiunea cu acelaşi nume.

În cursul zilei, președintele ucrainean a supervizat și un prim transport de cereale, cruciale pentru securitatea alimentară globală.

img22005719

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!