ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Speakerul Igor Grosu s-a întâlnit cu echipa masculină de șah

16:12 | 15.08.2022 Categorie: Oficial

Chişinău, 15 aug. /MOLDPRES/. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a salutat astăzi echipa masculină de șah a Republicii Moldova, care s-a clasat pe locul șase la Olimpiada Mondială, obținând cea mai bună clasare din istorie pentru țara noastră, a relatat pentru MOLDPRES Direcția comunicare și relații publice a Legislativului.

Membrii echipei i-au împărtășit șefului Legislativului experiența trăită în Chennai, India, unde l-au avut ca adversar pe multiplul campion mondial Magnus Carlsen cu care jucătorul nostru, Ivan Schițco, a obținut o remiză onorabilă.

Președintele Parlamentului a transmis felicitări antrenorului Ruslan Soltanici, jucătorilor Andrei Macovei, Vladimir Hamițevici, Iulian Baltag, Ivan Schițco și Dragoș Cereș și mulțumiri pentru dedicație și bucuria care au adus-o tuturor iubitorilor de șah și nu doar din Republica Moldova.

”Din 188 de echipe care au participat, să te clasezi pe locul șase, este o performanță extraordinară”, a remarcat Igor Grosu.

De asemenea, președintele Parlamentului a felicitat echipa feminină din Republica Moldova care s-a clasat pe locul 66.

”Cu siguranță am asistat la o săptămână de aur pentru sportul moldovenesc. Canotorul moldovean Serghei Tarnovschi a cucerit medalia de aur la distanța de 5000 de metri la Campionatul Mondial de canoe din Halifax, tânărul luptător Cătălin Spînu a devenit campion european la lupte libere, iar judocanul Mihail Latîșev a câștigat Campionatul Mondial din Ecuador. Moldova – țară mica cu oameni valoroși”, a spus Președintele Parlamentului.

Foto: Parlament

img22006147

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!