ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Președintele Maia Sandu a discutat cu maestrul Eugen Doga

18:07 | 15.08.2022 Categorie: Oficial

Chişinău, 15 aug. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a discutat astăzi cu maestrul Eugen Doga despre problemele din domeniul culturii și planurile de viitor, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției.

„Am avut o întâlnire caldă, azi, cu maestrul Eugen Doga. Am vorbit despre condiția artistului, despre problemele culturii și despre cum statul poate ajuta oamenii de creație să-și valorifice potențialul. Cu acest prilej, am salutat ideea domnului Eugen Doga de a înființa un centru de creație care să-i poarte numele și care să contribuie la creșterea și afirmarea tinerilor artiști”, a spus președintele.

Șefa statului a menționat, de asemenea, că a fost impresionată de prezența de spirit a compozitorului. „Am fost surprinsă, a câta oară, de spiritul său tânăr, de sinceritatea cu care spune lucrurilor pe nume și de energia de a se implica atât de activ în treburile țării”, a spus Maia Sandu. Și pentru că maestrul Eugen Doga a venit împreună cu soția sa, Natalia, alături de care este de 60 de ani, șefa statului le-a urat mulți ani cu sănătate, pace și inspirație creatoare.

Foto: Președinție

img22006149

img22006149

img22006149

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!