ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Destinația terenurilor agricole va putea fi schimbată pentru efectuarea lucrărilor miniere

13:53 | 19.08.2022 Categorie: Economie

Chişinău, 19 aug. /MOLDPRES/. Destinația terenurilor agricole va putea fi schimbată pentru efectuarea lucrărilor miniere, potrivit unor modificări legislative publicate astăzi în Monitorul Oficial, transmite MOLDPRES.

Documentul prevede eliminarea interdicției de schimbare a destinației terenurilor agricole de calitate superioară, aflate în limitele perimetrelor miniere. Astfel, activitățile de extragere vor fi permise în limitele perimetrului minier atribuit și doar în urma evaluării prealabile a impactului asupra mediului și expertizării proiectului de extragere.

Potrivit autorilor documentului, modificările legislative vor oferi posibilitate întreprinderilor miniere de a-și continua activitatea și de a implementa noi proiecte în industria minieră. Totodată, modificările operate vor permite continuarea producerii materialelor de construcție din materia primă locală.

Tot în ediția de astăzi a Monitorului Oficial a fost publicat decretul prezidențial de promulgare a modificărilor legislative. 

Sursă: monitorul.gov.md 

img22006263

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!