ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Natalia Gavrilița a avut o întrevedere cu membrii Delegației Organizației Internaționale a Muncii

18:39 | 06.09.2022 Categorie: Oficial

Chişinău, 6 sep. /MOLDPRES/. Necesitatea consolidării dialogului social în contextul procesului de integrare europeană a Republicii Moldova, dar și de continuare a colaborării Guvernului cu reprezentanții Sindicatelor și Patronatelor a fost exprimată astăzi, în cadrul unei întrevederi dintre prim-ministrul Natalia Gavrilița și reprezentanții Organizației Internaționale a Muncii, în frunte cu directorul Biroului pentru Activitățile Lucrătorilor pentru Europa și Asia Centrală, Maria Helena Andre, relatează MOLDPRES cu referire Direcţia comunicare și protocol a Executivului.

La ședință au mai participat Igor Zubcu, președinte al Confederației Naționale a Sindicatelor din Republica Moldova, și vicepreședintele instituției, Sergiu Sainciuc. 

În cadrul discuțiilor, premierul Natalia Gavrilița s-a referit la măsurile întreprinse de Executiv în domeniul muncii și protecției sociale, cum ar fi creșterea salariului minim pe economie până la 3.500 lei și a pensiei minime – până la 2.200 lei. De asemenea, Guvernul a reuşit să majoreze salariul mediu pe economie cu 14%, până la 9900 de lei. Totodată, au fost create fonduri pentru susținerea populației vulnerabile și au fost majorate indemnizațiile pentru creșterea copiilor. 

„Guvernul s-a axat mult pe implementarea proiectelor în sprijinul populației. Recent, am lansat o nouă rundă pentru creșterea salariilor. Acum, ne concentrăm eforturile și pentru susținerea mediului de afaceri, afectat de multiplele crize ce au lovit regiunea noastră”, a declarat prim-ministrul.

Reprezentanții Organizației Internaționale a Muncii au apreciat saltul calitativ în dialogul social, dar și efortul Executivului în procesul de transpunere a legislației naționale la directivele europene, fiind menționată importanța menținerii stabilității cadrului legal pentru o mai bună atractivitate investițională. De asemenea, a fost apreciată conlucrarea Executivului cu Sindicatele și Patronatele, în cadrul Comisiei Naţionale pentru Consultări şi Negocieri Colective, care se reunește săptămânal, la Guvern.

Foto: Guvern

img22006654

img22006654

img22006654

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!