ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Căușeni a fost inaugurată după restaurare

09:28 | 18.09.2022 Categorie: Cultură

Chişinău, 18 sep. /MOLDPRES/. Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Căușeni a fost inaugurată ieri, după mai mulți ani de restaurare, transmite MOLDPRES.

Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, l-a însoțit, sâmbătă, pe Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al SUA în Republica Moldova, Kent Logsdon, la Căușeni, unde s-au desfășurat Zilele Americii (America Days). Parte a agendei de la Căușeni a fost și manifestarea de inaugurare a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, după mai mulți ani de restaurare.

„Restaurarea bisericii, unice în R. Moldova, ai cărei pereți interiori sunt acoperiți de fresce zugrăvite de pictori valahi, în 1763, este o contribuție enormă a poporului american la valorificarea patrimoniului nostru cultural național. Exprim recunoștință poporului american pentru sprijinul acordat în restaurarea și conservarea patrimoniului național”, a declarat la eveniment Sergiu Prodan.

Din 2016, Ambasada Statelor Unite a oferit un buget total de 1.069.603 dolari prin intermediul Fondului Ambasadorilor pentru Conservare Culturală al Guvernului SUA pentru restaurarea bisericii. Implementatorul proiectului, AO Centrul de Cercetări Arheologice al Republicii Moldova, a efectuat săpături arheologice, a construit un nou sistem de canalizare și electricitate, a înlocuit zidăria și acoperișul bisericii, a construit un sistem de aerisire, a consolidat frescele etc. Ultima sumă, 324.000 dolari, alocată de Guvernul Moldovei pentru acest monument arhitectural de importanță națională, a fost pentru infrastructură și lucrări de amenajare a teritoriului.

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Căușeni este un monument arhitectural unic în felul său în această parte a Europei, un simbol al dăinuirii credinței ortodoxe și spiritualității neamului nostru. Biserica va fi inclusă în circuitul turistic intern și internațional.

Foto: Ministerul Culturii

img22007025

img22007025

img22007025

img22007025

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!