ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Șefa statului s-a întâlnit cu o delegație de deputați spanioli

18:28 | 09.11.2022 Categorie: Oficial

Chişinău, 9 nov. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o întrevedere cu delegația Comisiei pentru Afaceri Externe a Congresului Deputaților din Regatul Spaniei, transmite MOLDPRES cu referire a Serviciul de presă al instituției prezidențiale.

Discuțiile au vizat cooperarea bilaterală, riscurile de securitate din regiune și agenda reformelor. Șefa statului a subliniat că autoritățile de la Chișinău și-au luat în serios angajamentele de țară candidată la Uniunea Europeană și lucrează la îndeplinirea condițiilor înaintate de Comisia Europeană. Maia Sandu a mulțumit pentru sprijinul oferit, ca să avansăm pe drumul nostru european și a subliniat că mizăm pe un suport și mai larg când Spania va deține președinția UE, din iulie 2023.

Șefa statului și-a exprimat recunoștința față de partenerii spanioli pentru ajutorul în gestionarea crizei refugiaților, din primăvara trecută, menționând că războiul Rusiei în Ucraina ne-a afectat grav situația economică și cea energetică.

Președintele Maia Sandu a menționat că un număr însemnat de cetățeni moldoveni s-au stabilit definitiv în Spania sau au plecat temporar, la muncă sau studii. Astfel, ne dorim relații bilaterale, pe mai multe domenii, mult mai strânse, îndeosebi ale celor comerciale prin atragerea investitorilor spanioli, inclusiv în sectorul de energie, așa cum Spania își obține aproape 50% din energia produsă din surse regenerabile.

Foto: Președinție

img22008524

img22008524

img22008524

img22008524

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!