ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Prim-ministrul Natalia Gavrilița a avut o întrevedere cu preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola

16:31 | 11.11.2022 Categorie: Oficial

Chişinău, 11 nov. /MOLDPRES/. Republica Moldova va fi sprijinită în continuare de Parlamentul European în gestionarea procesului de aderare la Uniunea Europeană și consolidarea rezilienței în fața provocărilor actuale. Prioritățile dialogului moldo-comunitar și domeniile în care cooperarea necesită a fi intensificată au fost discutate astăzi, la întrevederea prim-ministrului Natalia Gavrilița cu preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, aflată în vizită la Chișinău, a relatat agenției MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

Șefa Executivului a apreciat sprijinul constant al Parlamentului European în implementarea agendei de integrare asumate de R. Moldova, accentuând în principal rezoluțiile prin care a fost solicitată acordarea statutului de țară candidat pentru aderare la UE. În context, prim-ministrul a reiterat faptul că autoritățile sunt hotărâte să implementeze cele 9 condiționalități, în vederea deschiderii negocierilor de aderare, la nivel național fiind elaborat un Plan de acțiuni care conține măsurile necesare în acest sens.

„Dorim să ne rămâneți alături în realizarea următorilor pași esențiali pentru viitorul nostru în familia UE. Simțim și apreciem solidaritatea europeană, în special acum, când ne confruntăm cu multiple crize și muncim pentru ca cetățenii noștri să trăiască în condiții de siguranță și bunăstare”, a spus Natalia Gavrilița.

„Vizita mea vine în perioada marilor provocări pentru Republica Moldova. Am văzut cât de mult lucrați asupra realizării obiectivelor stabilite, cât de eficiente sunt acțiunile voastre și toți pașii pe care îi parcurgeți în procesul de aderare la UE. De aceea, vom continua să ajutăm țara voastră. Avem misiunea de a identifica împreună prioritățile pentru perioada imediat următoare, pentru a putea oferi suportul nostru și, evident, vom trece la acțiuni pe termen mediu și lung”, a menționat Roberta Metsola.

Oficialii au făcut un schimb de opinii privind situația de securitate din regiune, consecințele negative asupra stabilității socio-economice a Moldovei și crizele în lanț, generate de războiul din Ucraina. În mod special, părțile s-au referit la criza energetică și identificarea surselor alternative de aprovizionare cu gaze, inclusiv prin participarea țării noastre la Platforma Energetică a UE.

Foto: Guvern

img22008592

img22008592

img22008592

img22008592

img22008592

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!