ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Președintele Comisiei Europene a acuzat Rusia de utilizarea gazului ca armă

12:07 | 15.11.2022 Categorie: Externe

Bruxelles, 15 nov. /MOLDPRES/. Președintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen a acuzat astăzi Moscova pentru faptul că este mai interesată de utilizarea gazului ca armă - chiar dacă acest lucru înseamnă distrugerea, nu comercializarea lui - ca răspuns la sancţiunile occidentale contra Rusiei după invadarea Ucrainei, relatează MOLDPRES cu referire la AGERPRES.

Oficialul european a remarcat că ''că Rusia îşi arde gazul mai degrabă decât îl vinde''.

Potrivit şefei executivului Comunitar, comportamentul Rusiei ''creează penurie pe pieţele energetice mondiale şi cauzează explozia preţurilor'', a mai adăugat vor der Leyen.

Pornind de la aceste realități, Uniunea Europeană a susţinut propunerea de introducere a unui plafon la preţul petrolului, a adăugat Ursula von der Leyen, subliniind că vor avea de câştigat şi ţările cu venituri medii şi mici.

''Dar cel mai bun răspuns al nostru la această situaţie este de a accelera tranziţia către forme curate de energie. Acesta este singurul răspuns atât la criza energetică, cât şi la cea climatică şi oferă, de asemenea, oportunităţi enorme pentru alte regiuni ale lumii'', a accentuat şefa executivului comunitar.

Europa va investi cel puţin 4 miliarde de euro în energii regenerabile, precum hidrogenul, în următorii cinci ani, ceea ce va atrage investiţii private masive.

Și preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a criticat Rusia pentru utilizarea energiei ca armă, efectele negative simţindu-se nu doar în Europa, ci în întreaga lume.

Foto: pubaffairsbruxelles.eu

img22008663

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!