ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Ministerului Justiției

10:38 | 16.11.2022 Categorie: Comunicate

Fundaţia Germană pentru Cooperare Juridică Internaţională (IRZ) își relansează activitatea în Republica Moldova și va susține Ministerul Justiției

Chişinău, 16 nov. /MOLDPRES/. Secretarii de stat ai Ministerului Justiției, Nadejda Burciu și Eduard Serbenco, au avut o întrevedere cu reprezentanții Fundaţiei Germane pentru Cooperare Juridică Internaţională (IRZ) și ai Ambasadei Republicii Federale Germane la Chișinău. Ședința a avut drept scop stabilirea priorităților de cooperare în scopul alinierii legislației naționale la acquis-ul comunitar.

În debutul ședinței, secretarul de stat Eduard Serbenco a salutat și a adus mulțumiri membrilor delegației pentru deschiderea de a oferi asistență în procesul de reformare a sistemului de justiție și de aliniere a acestuia la standardele europene.

În luarea sa de cuvânt, secretara de stat Nadejda Burciu a menționat cele mai importante priorități ale Ministerului Justiției, cum ar fi contracararea corupției la toate nivelurile, modernizarea sistemului corecțional, adaptarea legislației execuțional-penale la principiile și regulile europene, precum și eficientizarea proceselor instituționale care ar contribui la aplicarea corectă a legii.

La rândul lor, membrii delegației și-au exprimat disponibilitatea în vederea acordării asistenței sub formă de expertiză asupra cadrului legal și consolidării capacităților instituționale. Un prim-pas în acest sens va fi organizarea unei vizite de lucru în Republica Federală Germană a unei delegații din cadrul Ministerului Justiției.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!