ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Romanța revine pe scena Palatului Republicii

14:54 | 05.12.2022 Categorie: Cultură

Chişinău, 5 dec. /MOLDPRES/. Un concert cu genericul ”Romanța, regina inimilor” va avea loc miercuri, 7 decembrie, la ora 18.00, la Palatul Republicii, informează MOLDPRES.

Evenimentul este organizat de Filarmonica Națională ”Serghei Lunchevici” în colaborare cu Centrul Cultural pentru UNESCO „Cetatea Romanței” din Târgoviște. În cadrul concertului vor participa artişti consacraţi din R. Moldova şi din România: Mihail Muntean, Margareta Ivănuș, Silvia Goncear, Diana Văluță, Valentin Butucel, Taisia Mustea-Caraman, Nicolae Paladi, Valentina Volontir, Viorica Moraru, Andreea Tican, Alina Ureche, Alina Mavrodin-Vasiliu, Georgeta Plută, Cristina Beldean-Moțușan, Camelia Florescu și Sorin Lupu. Soliștii vor fi acompaniați de Orchestra de Muzică Populară „Folclor”, director artistic și prim-dirijor Petre Neamțu, iar concertul va fi moderat de interpreta din România - Alina Mavrodin-Vasiliu.

În aceeași zi, la ora 18.00, Sala cu Orgă va găzdui un concert cu genericul ”In Memoriam-Vitalii Secichin”, prilejuit de împlinirea a 95 de ani de la nașterea regretatului compozitor, pianist și profesor universitar. Pe scenă vor evolua: Mihail și Vladislav Secichin, Nicolae Busuioc, Inna Hatipova, Mariana Melinte, Ștefan Țurcan, Albina Mironova, Mariana Melinte, Ștefan Țurcan, Albina Mironova, Iulia Ohrimova, Sorin Matei, Iulia Cușnir, Inessa Ghermanov, Ionela Dzero, Anastasia Cojocaru, cvartetul de coarde ”Gentilequart Banda”.

Joi, 8 decembrie, la ora 19.00, pe scena Palatului Național va evolua pentru prima dată, alături de o trupă de 20 de muzicieni, cunoscutul artist al Greciei, Nikos Vertis. Artistul este cunoscut publicului de pe mapamond cu piese sale precum „Thelo na me nioseis” , „An eisai ena asteri”, “S’ Agapao” ș.a. Nikos Vertis este unicul artist grec care a concertat la Dolby Theater (locația din Los Angeles unde au avut premiile Oscar, America’s Got Talent, Daytime Emmy Awards ș.a.). El a efectuat turnee în Israel, Australia, Bulgaria, Canada, Cipru, România, Serbia, SUA, Turcia și în alte țări.

img22009310

img22009310

img22009310

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!