ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Meșteri populari din întreaga țară au participat la Târgul Național al Covorului

17:20 | 17.12.2022 Categorie: Cultură

Chişinău, 17 dec. /MOLDPRES/. Peste 20 de meșteri populari din Republica Moldova au participat astăzi la cea de-a IX-a ediție a Târgului Național al Covorului cu genericul ”Covorul dorului”, care s-a desfășurat la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău, informează MOLDPRES.

Evenimentul a fost organizat de către Centrul Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, instituția gazdă, sub egida Ministerului Culturii al Republicii Moldova.

În debutul manifestării, secretarul de stat al Ministerului Culturii, Andrei Chistol, a menționat că Târgul Național al Covorului este dedicat uneia dintre cele mai importante creații a artei populare – Covorul, în contextul înscrierii la 1 decembrie 2016 a „Tehnicilor tradiționale de realizare a scoarței în România și Republica Moldova” în Lista Reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității. ”Covoarele din spațiul nostru cultural au un specific ornamental și cromatic inconfundabil, încadrându-se în decorul interior într-un mod propriu poporului nostru. Târgul Național al Covorului este un eveniment care pune în valoare patrimoniul nostru național” a specificat oficialul.

În context, directorul instituției, Petru Vicol a subliniat că Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală deține cea mai bogată colecție de scoarțe din spațiul românesc – peste 2000 de unități. El a remarcat că această colecție se datorează în mare parte restauratorilor, care contribuie la restabilirea covoarelor vechi.

Potrivit organizatorilor, Târgul Național al Covorului are scopul de a readuce în atenția cetățenilor covoare și scoarțe vechi – un tezaur deosebit de valoros ce se păstrează în colecțiile muzeelor din Republica Moldova. Preocuparea pentru acest meșteșug artistic este dublată de efortul etnografilor, muzeografilor de a prezenta publicului varietatea covoarelor și stilul propriu inconfundabil al acestor țesături. Astfel, în cadrul evenimentului a avut loc vernisajul Expoziției „Salvgardarea scoarțelor valoroase: restaurare și replicare”, organizată de Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală. Expoziția conține o serie de covoare vechi din colecția Muzeului, restaurate în ultimii ani, precum și replicile confecționate în cadrul Complexului de Meșteșuguri „Arta Rustică” din satul Clișova Nouă, raionul Orhei. Ea va fi deschisă publicului larg până în lua mai 2023.

Vizitatorii au avut ocazia să asculte un program muzical, prezentat de Suzana Popescu, Tudor Ungureanu, Ansamblul „Ștefan Vodă” și cetele de colindători: „Moștenitorii” de la Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din Chișinău, „Dumbrava verde” din Strășeni, „Mocănașii” din satul Slobozia Mare, Cahul, „Haiducii” din Rezina, „Baștina” din Fălești etc.

Prima ediție a Târgului Național al Covorului a avut loc în 2014.

img22009696

img22009696

img22009696

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!