ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Fostul angajat al Ambasadei moldovenești la București a restituit o parte din prejudiciul cauzat bugetului țării

15:09 | 30.01.2023 Categorie: Societate

Chişinău, 30 ian. /MOLDPRES/. Fostul consilier al Secției consulare din cadrul Ambasadei Republicii Moldova la București, pus sub învinuire într-un dosar de abuz de serviciu, a restituit săptămâna trecută o altă parte din prejudiciul cauzat bugetului de stat, în valoare de 305 mii de lei. Astfel, au fost restituite peste 1.5 milioane de lei, comunică MOLDPRES.

Potrivit CNA, funcționarul ar fi perceput taxe de la cetățenii Republicii Moldova pentru echivalarea permiselor de conducere moldovenești în românești, pe care nu le-a reflectat în contabilitatea misiunii diplomatice. În 2020, ofițerii CNA au ridicat mai multe acte de la sediul Ambasadei noastre de la București în cadrul cauzei penale pornite pe abuz de serviciu.

Conform actului învinuirii, în perioada aflării în misiune diplomatică în funcția de consilier al Ambasadei Republicii Moldova în România, de la 30 ianuarie 2017 până la 1 august 2020, învinuitul a perfectat, a semnat personal și a eliberat persoanelor fizice 8929 de adeverințe de confirmare a permiselor de conducere, eliberate de Agenția Servicii Publice a Republicii Moldova, în scopul preschimbării în acte românești. Din numărul total de acte, 2566 au fost eliberate fără prezentarea de către beneficiari a chitanței sau a copiei ordinului de plată privind intrarea sumei în cont. În așa mod, funcționarul a ascuns numărul real de solicitări de servicii consulare și a însușit taxele consulare și taxele aferente pentru eliberarea adeverințelor. Respectiv, în bugetul de stat nu a fost încasată taxa consulară de 30 de euro şi taxa aferentă de 5 euro pentru fiecare adeverință, în total fiind calculată suma de 89 810 euro, echivalentul a 1.796.622 lei.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!