ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Consiliul Europei va oferi suport Chișinăului pentru promovarea culturii și a turismului

14:50 | 15.02.2023 Categorie: Cultură

Chişinău, 15 feb. /MOLDPRES/. Republica Moldova va beneficia de suport pentru implementarea inițiativelor de promovare a culturii și a turismului. Un proiect de accedere a țării noastre la Acordul parțial extins al Consiliului Europei privind rutele culturale a fost aprobat astăzi la ședința Comisiei parlamentare cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, comunică MOLDPRES.

Astfel, Republica Moldova va beneficia de suport și asistență în implementarea politicilor pentru dezvoltarea rutelor culturale. Acordul mai oferă și certificarea „Rută culturală a Consiliului Europei”.

Acordul parțial extins al Consiliului Europei privind rutele culturale are scopul de a dezvolta un spațiu cultural comun. Documentul a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2011. În prezent, sunt 36 de state membre ale Acordului.

Foto simbol

img23001218

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!