ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Prim-ministrul Dorin Recean s-a întâlnit la Briceni cu autoritățile publice locale și serviciile desconcentrate

12:03 | 09.03.2023 Categorie: Oficial

Chişinău, 9 mar. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Dorin Recean și-a început astăzi vizita de lucru în raionul Briceni cu o discuție cu 25 de primari din regiune, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

Oficialul a discutat cu aleșii locali despre problema forței de muncă, calitatea drumurilor, lipsa iluminatului stradal și a apeductelor, gestionarea deșeurilor, salarizarea în sectorul public, dotarea instituțiilor sociale și a spațiilor publice. 

Premierul Dorin Recean s-a referit la importanța valorificării depline a surselor financiare disponibile pentru implementarea proiectelor de dezvoltare regională și locală, accentuând că, anul trecut, în raionul Briceni nu a fost valorificată o parte din banii prevăzuți în buget. 

„Trebuie să avem o disciplină în executarea bugetară, pentru a nu rămâne cu sume nevalorificate. În acest sens, avem nevoie de un mecanism flexibil de replanificare, ca să ne putem ajusta mai rapid, prin realocări de resurse financiare”, a spus prim-ministrul Dorin Recean. 

Șeful Executivului s-a referit la necesitatea de a ajuta funcționarii în scrierea proiectelor finanțate de partenerii externi. „Țara noastră are acces la mai multe resurse destinate localităților din Republica Moldova, dar pentru a beneficia de acestea trebuie să înaintăm proiecte sustenabile. Procesul de scriere a proiectelor este foarte important - ține de o disciplină a organizării activității și obiectivelor noastre pe care le urmărim în beneficiul oamenilor”, a declarat premierul. 

Potrivit prim-ministrului Dorin Recean, o altă oportunitate pentru dezvoltarea localităților este programul „Satul european”, lansat de Guvern, precum și valorificarea proiectelor de înfrățire cu localitățile din România, unde există deschidere pentru proiecte comune, dar și posibilitatea de a prelua experiența în scrierea și accesarea proiectelor europene. 

„Dezvoltarea durabilă, asigurarea accesului la servicii publice calitative și suportul pentru mediul de afaceri sunt priorități pentru Executiv”, a menționat prim-ministrul Dorin Recean. 

Foto: Guvern

img23001900

img23001900

img23001900

img23001900

img23001900

img23001900

img23001900

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!