ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Peste 30 mii de premise de conducere ale R. Moldova au fost emise pentru locuitorii din regiunea transnistreană

15:56 | 02.05.2023 Categorie: Societate

Chişinău, 2 mai. /MOLDPRES/. Peste 30 de mii de premise de conducere ale Republicii Moldova au fost emise pentru locuitorii din regiunea transnistreană în perioada ianuarie 2017 – martie curent, transmite MOLDPRES.

Potrivit Biroului politici de reintegrare, se înregistrează o dinamică continuă și în creștere de obținere de către locuitorii din regiunea transnistreană a permiselor de conducere de model național, în baza mecanismului simplificat de preschimbare (aplicabil din mai 2020, fără susținerea examenelor adiționale), disponibil pentru persoanele cu domiciliu în regiunea transnistreană, posesoare de acte de identitate.

Astfel, în perioada ianuarie 2017-martie curent, 30 386 de permise de conducere ale R. Moldova au fost emise în baza acestui mecanism, dintre care 5 783 au fost eliberate în anul 2022 și 1 347 în trimestrul I al anului curent.

Totodată, conform Registrului de stat al transporturilor, în perioada 1 septembrie 2018 - 31 martie curent, la punctele de înmatriculare a mijloacelor de transport din orașele Tiraspol și Râbnița au fost documentate cu plăci de model neutru 9 808 autovehicule necomerciale din regiunea transnistreană (Tiraspol – 6 829, Râbnița – 2 979).

De asemenea, în contextul restricțiilor menținute de către Tiraspol la prestarea serviciilor de înmatriculare primară, în trimestrul I curent se remarcă aceiași dinamică lentă de înmatriculare cu plăci neutre (164 de autovehicule înregistrate) ca și pe întreaga durată a anului 2022 (555 de autovehicule înregistrate), în comparație cu anul 2021, când au fost înregistrate 4 780 de unități de transport. „Pentru depășirea acestei situații se impune ca Tiraspolul să depolitizeze problemele tehnice, să renunțe la obligarea spre dubla înmatriculare sau la impunerea de a retrage plăcile neutre, să marcheze progrese în uniformizarea standardelor și cerințelor fiscal-vamale aplicabile în privința mijloacelor de transport pe întreg teritoriul țării”, se menționează într-un comunicat de presă al Biroului.

Mecanismul plăcilor auto de model neutru nu substituie procesul de bază pe larg utilizat de locuitorii din regiune privind înmatricularea cu plăci de model național, iar accesul în traficul rutier internațional este acceptat doar în condițiile identificării clare a statului R. Moldova, deținerii permiselor de conducere de tip național și a altor acte emise de autoritățile competente/instituțiile autorizate din R. Moldova.

Foto: Biroul de reintegrare

img23003484

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!