ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

R. Moldova și Austria vor dezvolta parteneriate în mai multe proiecte de infrastructură și digitalizare

14:46 | 16.05.2023 Categorie: Oficial

Chişinău, 16 mai. /MOLDPRES/. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut astăzi o întrevedere cu președintele Consiliului Național al Republicii Austria, Wolfgang Sobotka, a relatat pentru MOLDPRES Direcția comunicare și relații publice a Legislativului.

Este prima vizită în Republica Moldova a unui președinte de parlament al Austriei în cei 31 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice moldo-austriece. „Această vizită demonstrează încă odată că moldovenii și Republica Moldova nu sunt singuri în procesul nostru de integrare europeană”, a menționat președintele Parlamentului în debutul discuțiilor.

Cei doi președinți de parlament au vorbit despre agenda de reforme a Republicii Moldova privind justiția, securitatea energetică și cea informațională. Igor Grosu s-a referit și la planul ambițios al țării noastre de deschidere a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană până la sfârșitul anului 2023. „Nu este un drum ușor de parcurs, dar noi avem determinare, voință politică, dar și suportul cetățenilor”, a spus șeful legislativului.

În cadrul întrevederii au fost abordate și subiecte de actualitate, printre care oportunitățile de intensificare a cooperării dintre țara noastră și Republica Austria. Oficialii au convenit ca cele două țări să devină parteneri în mai multe proiecte de infrastructură, proiecte privind digitalizarea, iar Republica Moldova să beneficieze de experiența austriacă în domenii precum agricultura, energia verde și industria. Președintele Parlamentului a menționat că Austria a fost mereu un partener de nădejde pentru țara noastră și mizăm în continuare pe sprijin.

„Europa este puternică doar împreună” – este mesajul pe care speakerul Sobotka l-a transmis în cadrul întrevederii și care urmează a fi transmis tuturor participanților la Adunarea „Moldova Europeană”, care va avea loc la 21 mai, în Piața Marii Adunări Naționale.

Foto: Parlament

img23003898

img23003898

img23003898

img23003898

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!