ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Comisiei Naționale a Pieței Financiare

08:54 | 31.05.2023 Categorie: Comunicate

Comisia Națională a Pieței Financiare și USAID MISRA au organizat o ședință consultativă cu asigurătorii

Chişinău, 31 mai. /MOLDPRES/. Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) a desfășurat marți, 30 mai 2023, o ședință consultativă cu reprezentanții sectorului de asigurări pe aspecte ce vizează proiectul Regulamentului privind fondurile proprii, activele admise pentru acoperirea rezervelor tehnice și cerinței de capital minim, solvabilitatea și lichiditatea. Proiectul actului normativ a fost elaborat cu sprijinul Programului USAID Reforme Instituționale și Structurale în Moldova (MISRA) și urmează să fie aprobat de CNPF după încheierea etapei de avizare și consultare publică.

Întrunirea a fost organizată în scopul oferirii tuturor informațiilor necesare pentru o mai bună înțelegere a prevederilor Regulamentului și aplicarea corectă a acestora. Astfel, dialogul cu participanții s-a axat pe raționamentele ce au determinat elaborarea documentului, impactul acestuia asupra asigurătorilor, dar și principalele prevederi ale proiectului: cerințele și categoriile de fonduri proprii, filtrele prudențiale, deducerile din elementele de fonduri proprii, calculul cerinței de capital minim etc.

Actul normativ are drept scop sporirea rezilienței financiare a sectorului de asigurări și pregătirea pieței pentru implementarea regimului Solvabilitatea II și va încuraja asigurătorii/reasigurătorii să adopte măsurile necesare privind monitorizarea și managementul riscului în scopul identificării și prevenirii posibilelor deficiențe.

Elaborarea Regulamentului a fost condiționată de necesitatea stabilirii criteriilor de calculare și raportare a fondurilor proprii, de alocare și raportare a activelor admise să acopere rezervele tehnice și cerința de capital minim, de calculare și raportare a cerinței de capital minim, a ratei de solvabilitate și a coeficientului de lichiditate, în conformitate cu cerințele noi ale Legii nr. 92/2022.

Ca urmare a implementării noului mecanism de calculare a indicatorilor prudențiali, consumatorii vor beneficia de societăți de asigurare/reasigurare mai stabile şi mai sigure, capabile să-și îndeplinească angajamentele asumate față de beneficiarii săi, datorită respectării noilor cerințelor calitative și cantitative, în special în ceea ce privește componența fondurilor proprii.

În cele din urmă, implementarea prevederilor Regulamentului va conduce la creșterea încrederii consumatorilor în activitatea desfășurată de asigurători/reasigurători.

Notă: Proiectul actului normativ face parte din seria de acte normative aferente, elaborarea cărora derivă din Legea privind activitatea de asigurare sau de reasigurare  nr. 92/2022 (în vigoare de la 1 ianuarie 2023).

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!