ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Pe parcursul lunii mai, deputați s-au convocat în patru ședințe plenare

15:13 | 05.06.2023 Categorie: Politică

Chişinău, 5 iun. /MOLDPRES/. În luna mai, în plenul Parlamentului a fost votate, în prima sau a doua lectură, 48 de proiecte de acte normative. În aceeași perioadă, au intrat în procedură legislativă 41 de proiecte, comunică MOLDPRES.

Potrivit Direcției comunicare și relații publice a Parlamentului, 17 inițiative legislative au fost votate în prima lectură. De asemenea, deputații au adoptat 31 de acte normative. 19 dintre ele au fost legi, iar 12 – hotărâri. Șase proiecte au fost votate în prima și în a doua lectură în aceeași ședință plenară.

Tot pe parcursul lunii mai, comisiile parlamentare permanente s-au întrunit în 38 de ședințe. În cadrul acestora au fost aprobate 39 de rapoarte, opt corapoarte, iar numărul avizelor a ajuns la 60.

Foto: Parlament

img23004534

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!