ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Peste 560 de diplome de model neutru au fost apostilate de autoritățile R. Moldova, în ultimii cinci ani

11:25 | 26.09.2023 Categorie: Societate

Chişinău, 26 sep. /MOLDPRES/. Peste 560 de diplome de model neutru au fost apostilate de autoritățile competente ale Republicii Moldova, în ultimii cinci ani, informează MOLDPRES.

Potrivit Biroului politici de reintegrare, în perioada 2018 - 31 august curent, au fost apostilate 562 de diplome în format neutru, cele mai solicitate destinații fiind: Italia - 117, SUA - 90, Bulgaria - 57, Polonia - 49, Israel - 48, Franța - 33, Austria – 26 și Marea Britanie – 20. Astfel, statele membre ale Uniunii Europene reprezintă principala destinație pentru tinerii din regiunea transnistreană pentru continuarea studiilor, urmată de SUA, Israel și Marea Britanie.

„Oferirea perspectivelor academice pentru un viitor mai bun tinerilor din regiunea transnistreană a Republicii Moldova și integrarea acestora în sistemul de valori european, reprezintă o prioritate cheie în politicile de reintegrare a țării”, a precizat Biroul politici de reintegrare.

Măsura este pusă în aplicare în baza Deciziei protocolare „Cu privire la aplicarea apostilei pe actele de studii din regiunea transnistreană” din 25 noiembrie 2017. În așa mod, s-a asigurat implementarea mecanismului de apostilare a diplomelor de model neutru agreat, eliberate de către Universitatea „Taras Șevcenco” din or. Tiraspol, cu respectarea rigorilor prescrise de cadrul normativ național.

Foto simbol

img23007501

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!