ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Nicu Popescu: Primii pași în procesul de negociere cu UE încep astăzi

08:53 | 15.12.2023 Categorie: Politică

Chişinău, 15 dec. /MOLDPRES/. Primul pas pentru deschiderea negocierilor de aderare va fi făcut astăzi. Înainte de începerea negocierilor va avea loc un screening, care va evalua gradul de aliniere al legislației R. Moldova la cea europeană. Afirmațiile au fost făcute de ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, comunică MOLDPRES.

„La modul practic, mecanismele noastre interne sunt destul de bine pregătite pentru avansare pentru că inclusiv progresele realizate până acum au fost făcute cu echipele pe care le avem la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, în acele 35 de grupuri de lucru în care sunt reprezentate practic toate instituțiile statului. Deci acest mecanism de negociere este practic gata”, a spus Popescu.

El a menționat că primul capitol va fi capitolul legat de justiție.

“Este vorba despre reforma justiției și lupta cu corupția. Știm bine că aceasta este obiectului principal pentru societatea noastră. În discuțiile noastre cu Comisia Europeană, reforma justiției și combaterea corupției sunt obiectivul numărul unu și primul capitol pe care ne vom axa în următoarele săptămâni și luni”, a adăugat ministrul.

Conform sursei citate, fondurile europene oferite Republicii Moldova după deschiderea negocierilor vor crește substanțial. Acest proces va fi unul treptat și va fi influențat de viteza cu care este realizată reforma în domeniul justiției.

Ieri, 14 decembrie, Republica Moldova și Ucraina au primit undă verde pentru negocierile de aderare la UE, iar Georgia a obținut statutul de țară candidată.

img23010188

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!