ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

USMF „Nicolae Testemițanu” va desfășura Gala Studenților Laureați 2023

10:28 | 15.12.2023 Categorie: Societate

Chişinău, 15 dec. /MOLDPRES/. Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie (USMF) „Nicolae Testemițanu” va desfășura Gala Studenților Laureați 2023. Evenimentul va fi organizat în parteneriat cu Asociația Studenților și Rezidenților în Medicină din Moldova, informează MOLDPRES.

Gala Studenților Laureați 2023 va avea loc în data de 19 decembrie, începând cu ora 18:30, la Complexul Sociocultural Universitar din str. Nicolae Testemițanu, 25.

Festivitatea are drept scop aprecierea performanțelor mediciniștilor care excelează prin reușită academică, rezultate remarcabile în cercetare, abilități organizatorice și participare activă la diferite activități extra-curriculare.

În acest an, laureații vor fi desemnați la următoarele categorii: Studii, Cercetare și inovare, Sport, Abilități organizatorice, Voluntariat și Promotorul USMF „Nicolae Testemițanu”. 

La eveniment vor participa: ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, președintele Federației Sindicale „Sănătatea” din Moldova, Aurel Popovici, administrația universității, cadre științifico-didactice ș.a.

Gala Studenților Laureați se află la cea dea XI-a ediție.

img23010199

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!