ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Președintele Parlamentului a avut o întrevedere cu Reprezentantul Special al Adunării Parlamentare OSCE pentru Europa de Est

14:49 | 13.02.2024 Categorie: Oficial

Chişinău, 13 feb. /MOLDPRES/. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut astăzi o întrevedere cu Reprezentantul Special al Adunării Parlamentare OSCE pentru Europa de Est, Kristian Vigenin, aflat în vizită în țara noastră, transmite MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a Legislativului.

În cadrul discuției, speakerul a reiterat că autoritățile din Republica Moldova mizează în continuare pe experiența și expertiza partenerilor noștri pentru scrutine libere și corecte. „Investim în întărirea capacităților instituțiilor precum CEC, CCA și Centrul pentru Comunicarea Strategică și Combatere a Dezinformării. La alegerile locale din 2023, Federația Rusă împreună cu grupările criminale, au încercat să compromită scrutinul prin coruperea alegătorilor și propagandă, dar vocea cetățenilor a fost mai puternică și partidele proeuropene au învins”, a menționat Igor Grosu.

Președintele Parlamentului a trecut în revistă, la întrevederea cu oficialul Adunării Parlamentare a OSCE, și situația precară a drepturilor omului în raioanele din stânga Nistrului. „Avem nevoie de o implicare mai activă a Misiunii OSCE în acest sens”, a spus șeful legislativului.

Pe parcursul zilei, Reprezentantul Special al Adunării Parlamentare OSCE pentru Europa de Est, Kristian Vigenin, urmează să discute cu președintele Comisiei politică externă și integrare europeană, Ina Coșeru, cu președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp, cu șefa delegației Parlamentului Republicii Moldova la AP OSCE, Veronica Roșca, precum și cu membrii Fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor.

img24001013

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!