ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Peste 2500 de contracte de locațiune, înregistrate la SFS în luna ianuarie

14:03 | 16.02.2024 Categorie: Economie

Chişinău, 16 feb. /MOLDPRES/. În luna ianuarie 2024, au fost înregistrate 2 505 contracte de dare în locațiune a bunurilor imobile, sau cu 16,4% mai multe decât în perioada similară a anului 2023, transmite MOLDPRES. 

Potrivit Serviciului Fiscal de Stat (SFS), încasările la impozitul pe venit de la persoanele fizice care transmit în locațiune bunuri imobile au crescut cu 37% în perioada menționată și constituie 1,8 milioane de lei (90 mii de euro).

Urmare a acțiunilor de conformare voluntară și informare, în prima lună din 2024 au fost identificate 281 de persoane fizice ce dau în locațiune bunuri imobile. De asemenea, au fost efectuate controale la 39 de persoane fizice, fiind calculate suplimentar la buget: plăți de bază în sumă de 10,9 mii de lei, majorare de întârziere în sumă de 3,3 mii de lei și aplicată amendă în mărime de trei mii de lei.

Conform legislației, cetățenii care dau în chirie bunuri imobiliare sunt obligați să înregistreze contractele de locațiune la SFS și să achite un impozit de 7% din veniturile obținute.

img24001132

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!