ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Autorităţile au stabilit reperele pentru 2024 în Programul Național de extindere și reabilitare a Pădurilor

11:38 | 22.02.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 22 feb. /MOLDPRES/. Obiectivele pentru anul 2024 în cadrul Programului Național de extindere și reabilitare a Pădurilor și organizarea campaniei de plantare pentru primăvara anului curent a fost subiectul principal examinat astăzi de conducerea Ministerului Mediului într-o ședință de lucru cu directorii întreprinderilor din subordinea Agenției „Moldsilva”, transmite MOLDPRES.

Ministrul Mediului, Iordanca-Rodica Iordanov, a vorbit despre efortul care trebuie depus în anul 2024 și viziunea autorităților pentru a găsi soluții durabile în dezvoltarea fondului forestier. „Pentru atingerea obiectivelor noastre, este necesar de a coopera intens cu autoritățile publice locale, agenții economici, societatea civilă, inclusiv cu proprietari de terenuri”, a punctat oficialul.

Potrivit silvicultorilor, împădurirea terenurilor degradate, zonelor riverane și a perdelelor de protecție în Republica Moldova, va consolida stabilitatea ecologică a peisajului prin reducerea fragmentării și restabilirea serviciilor eco-sistemice oferite de sol și de păduri. În același timp, selectarea speciilor de arbori este importantă pentru formarea unor ecosisteme sănătoase și rezistente care, vor putea rezista amenințărilor actuale și viitoare, cum ar fi schimbările climatice.

Un aspect important ce a fost abordat în cadrul ședinței a ţinut de consultarea entităților silvice asupra noului Cod Silvic, prezentat spre reavizare și propuneri de modificare a legislației silvice subsecvente, în contextul implementării acestuia. În discursul său, Vitalie Drăgan, șeful Direcției politici în domeniul conservării naturii și biodiversității din cadrul Ministerului Mediului, a vorbit despre principalele prevederi ale proiectului noului Cod Silvic, care sunt: promovarea practicilor care asigură gestionarea durabilă a fondului forestier, principiile și criteriile de gestionare a acestuia precum și dreptul de proprietate asupra terenurilor fondului forestier. Astfel, au fost stabilite trei forme de proprietate a statului, a unităților administrativ-teritoriale și privată.

Un alt aspect prevăzut de noul cod este gestionarea durabilă a terenurilor din fondul forestier, consolidarea proprietății, sporirea eficienței economice a comercializării produselor și serviciilor pădurii, constituirea ocoalelor silvice, creșterea capacității de absorbție a resurselor financiare. „Astfel, indiferent de sursa acestora, proprietarii se pot asocia prin constituirea de asociații de proprietari de păduri, cooperative și alte forme asociative care nu contravin legii”, indică Ministerul Mediului.

Pădurile constituie doar 11% din suprafața Republicii Moldova. Programul Național de extindere și reabilitare a pădurilor, în următorii zece ani, prevede împădurirea treptată până la 145 mii ha.

img24001307

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!