ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

BEI acordă 41,2 mln de euro pentru reparația coridorului feroviar Vălcineț-Ocnița-Bălți-Ungheni-Chișinău-Căinari

09:56 | 15.03.2024 Categorie: Economie

Chişinău, 15 mar. /MOLDPRES/. Banca Europeană de Investiții va acorda Republicii Moldova un împrumut de 41,2 milioane de euro. Banii vor fi utilizați pentru reparația Coridorului feroviar Vălcineț – Ocnița – Bălți – Ungheni – Chișinău – Căinari. Contractul de finanțare în acest sens a fost ratificat de Parlament, transmite MOLDPRES. 

De asemenea, pentru desfășurarea lucrărilor, Republica Moldova va beneficia de un grant în valoare de 12 milioane de euro, acordat de Uniunea Europeană.

Perioada de rambursare a împrumutului ajunge până la 30 de ani, iar rata dobânzii este de 5%.

Potrivit autorităților, reparația acestui coridor feroviar este necesară, întrucât unele tronsoane se află într-o stare deplorabilă. Acest fapt generează riscuri și pierderi pentru mediul de afaceri. Mai mult decât atât, restricțiile de viteză și de masă pe acest sector majorează costul logisticii transportului.

Acest coridor feroviar este unul important pentru că asigură legătura feroviară cu mediul industrial, precum și exportul, importul sau tranzitul mărfurilor din România și Ucraina. Coridorul feroviar Vălcineț – Ocnița – Bălți – Ungheni – Chișinău – Căinari mai face legătura cu coridorul feroviar Căinari – Cimișlia – Basarabeasca – Giurgiulești, care este utilizat inclusiv pentru logistica mărfurilor transportate în porturile Dunării și ale Mării Negre.

img24001829

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!