Ştefan cel Mare şi Sfânt

Ştefan cel Mare s-a aflat în fruntea Moldovei  aproape o jumătate de veac, între anii 1457 şi 1504. Ştefan cel Mare a făcut parte din familia Muşatinilor  şi,  pe parcursul  domniei, a luptat de numeroase ori împotriva  Imperiului Otoman,  motiv pentru care  a primit titlul de Athleta Christi de la Papa Sixt al IV-lea.

În total Ştefan cel Mare a purtat 36 de bătălii pe parcursul celor 47 de ani de domnie. El  a câştigat  34 dintre ele, chiar dacă de multe ori inamicii aveau o  superioritate numerică zdrobitoare.

Una dintre marele bătălii la care a luat parte Ştefan cel Mare a fost cea de la Podul Înalt, unde 120.000 de turci şi 17. 000 de munteni  au intrat în Moldova. Domnitorul avea la dispoziţie doar 40. 000 de ostaşi. Cu toate  acestea pe 

10 ianuarie 1475  a reuşit să-şi înfrângă inamicii. Dincolo de mitologia  excesivă,  istoria  a confirmat geniul lui Ştefan  prin  vestigiile materiale  şi spirituale rămase din epoca lui.  Îmbinarea  fascinantă a  stilurilor bizantine şi cel gotic au produs mănăstiri splendide,  valoarea  artistică a căror a fost recunoscută în plan  mondial. Integrate organic în peisajul muntos al Bucovinei,  aceste capodopere formează şi azi un câmp  energetic şi spiritual  nemaiîntâlnit,  lucru recunoscut de experţi de talie mondială.  Iată cum  îl descria Grigore Ureche  pe Ştefan cel Mare în cronica sa: „Fost-au acest Ştefan, om nu mare la statu, mânios şi degrabă  a vărsa sânge nevinovat: de multe ori, la ospeţe omorâia fără giudeţ. Amintrelea era om întreg la fire, neleneşu şi lucrul său ştia a-l acoperi  şi unde nu gândeai, acolo îl aflai.  La lucru de război  meşter, unde era nevoie,  însuşi se vârâia ca  văzându-l ai săi să nu indărăpteze şi pentru aceia raru  războiu de nu-l biruia şi  unde-l biruiau alţii nu pierdea  nădejdea că  ştiindu-se căzut gios se ridica deasupra biruitorilor. Mai apoi, după moartea lui şi fiul său, Bogdan-vodă, urma lui luase de lucruri vitejăşti cum se  tâmplă: din pom bun roade bune or să iasă”.