23 iunie 1990. Parlamentul de la Chișinău adoptă Declarația cu privire la Suveranitatea Republicii Moldova

Luna iunie a anului 1990 a fost una productivă pentru parlament, iar caracterul deciziilor adoptate accentua disensiunile tot mai profunde dintre centru și republicile unionale. O întrunire de la Moscova, prezidată de Mihail Gorbaciov a demonstrat că Kremlinul era gata să cedeze o bună parte din împuternicirile sale republicilor pentru a preveni dezmembrarea haotică a URSS.
Legislativul de la Chișinău a forțat în luna iunie câteva decizii care scoteau în evidența cursul politic spre  dobândirea treptată a independenței politice. În doar câteva zile au fost create radioteleviziunea națională,  lichidată Agenția Telegrafică  Moldovenească care promova interesul Moscovei și creată Agenția Națională Moldova-pres, a fost instituit organul de presă al legislativului, ziarul ”Sfatul Țării” și a fost  adoptat avizul pentru aprecierea politico-juridică a pactului Ribbentrop-Molotov în ce privește Basarabia și Bucovina de Nord.
Însă cel mai magistral și  important document  din punct de vedere politic a fost Declarația de Suveranitate. Textul proiectului a fot pregătit foarte minuțios și în el s-a ținut cont de toate aspectele desprinderii de facto de centrul unional. Deputații din raioanele de est ale Republicii Moldova și reprezentanții interfrontului de la  Chișinău au depus eforturi disperate pentru a bloca acest document. Demersul contra suveranității era articulat de experimentatul jurist și profesor universitar Iakovlev. Însă juriștii tineri au avut argumente imbatabile printre care lipsa unui act politico-juridic de creare a RSSM și de intrare a republicii în componența URSS, necesitatea unui statut de subiect suveran pentru a avea negocieri cu centrul.
Declarația de Suveranitate determina natura, caracterul și tipul statului nostru. Aceste elemente nu puteau  exista fără condiția indispensabilă a suveranității. Suveranitatea  se bazează pe  izvorul puterii unui stat - poporul, iar parlamentul reprezintă direct și exclusiv voința populară, se menționa în Declarație. Organul legislativ, în consecință,  este independent față de legile și hotărârile altor state. Astfel, a fost introdusă norma  juridică prin care nicio  lege sau hotărâre a Moscovei nu poate intra în vigoare pe teritoriul Moldovei  fără ratificarea ei de forul legislativ de la Chișinău.
Declarația de Suveranitate prevedea că Republica Moldova este un stat unitar și indivizibil  și nimeni nu are dreptul să-și asume teritorii sau bogății  ale țării. Această prevedere  viza în mod direct autoritățile separatiste din  stânga Nistrului  și elimina  așa-zisa proprietate unională.
În plan extern, Republica Moldova și-a declarat dreptul de a stabili independent relații internaționale și a deveni  subiect al dreptului internațional.  Era o prevedere care submina fundamental prerogativele până atunci exclusive ale  Moscovei de a promova o politică externă unică.
Declarația  de Suveranitate introducea în mod expres  noțiunea de separație a puterilor în stat, reglementa relația stat-cetățean  și aborda  natura statului din perspectiva  valorilor liberal-democratice europene.  Era un pas extrem de curajos în condițiile în care centrul și majoritatea republicilor  unionale nu abordau această temă care genera procesele de desovietizare și decomunizare a țărilor.
O prevedere extrem de importantă a Declarației de Suveranitate era proclamarea cetățeniei moldovenești. La acest capitol dezbaterile în parlament au fost deosebit de aprige. Adepții păstrării  URSS  propuneau un compromis  care mergea împotriva esenței  noțiunii de suveranitate.  Ei insistau vehement asupra existenței dublei cetățenii:  sovietice și  moldovenești, însă poziția  fermă și abordarea profesionistă a autorilor textului Declarației de Suveranitate a convins legislativul să adopte o singură cetățenie - cea a Republicii Moldova.  Cu o majoritate impunătoare  de voturi,  Declarația de Suveranitate a fost adoptată.
Importanța Declarației de  Suveranitate e foarte greu de subestimat.  A fost un pas gigantic în realizarea obiectivelor  din programele majorității deputaților, votate de cetățeni în circumscripțiile electorale uninominale și care în mod  direct exprimau voința  populară.
Mircea Snegur, la acea etapă președinte al legislativului,  menționează în memoriile sale „că toate normele și principiile proclamate în Declarația de Suveranitate au avut menirea să determine programul  de activitate a statului moldovenesc  în perspectivă, restructurarea mecanismului politic, economic și juridic de funcționare a lui,  să servească drept călăuză pentru parlament, organele puterii și administrației de stat, pentru toți cetățenii Republicii Moldova...
”Declarația de Suveranitate a fost prima victorie substanțială în direcția eliberării Republicii Moldova de sub presiunea Moscovei” - conchide Mircea Snegur.
Au urmat însă  luni grele pentru țara noastră. Separatiștii din estul Moldovei, sprijiniți direct de Moscova,  au format  unității paramilitare care au primit armament și muniții  din arsenalele Armatei a 14-a rusești,  au  preluat prin forță controlul asupra autorităților locale și au creat condiții insuportabile pentru activitatea  organelor de drept constituționale.
Totuși, Declarația de Suveranitate a creat o bază solidă  pentru alt tip de  relații  cu Moscova, iar Gorbaciov ceda poziție după poziție în raport cu republicile.  Puciul eșuat din august 1991 a accelerat procesele de descompunere a URSS și a creat premise reale pentru obținerea independenței. Declarația de Independență  de la 27 august 1991 se bazează pe  fundamentul  solid al Declarației de  Suveranitate și a reprezentat încununarea eforturilor  și năzuințelor unei generații  care cu certitudine va intra in istorie ca ”generația independenței”.


Chişinău, 23 iun. /MOLDPRES/.