13 iulie 1995. Republica Moldova devine membru al Consiliului Europei

La 13 iulie 1995 a avut loc ceremonia oficială de aprobare a cererii Republicii Moldova de aderare la Consiliul Europei. Concomitent, au fost semnate Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și Convenția-cadru privind protecția minorităților naționale. În septembrie 1995, în conformitate cu un Decret prezidențial, la Strasbourg a fost deschisă Reprezentanța Permanentă a Republicii Moldova pe lângă Consiliul Europei.
Republica Moldova a fost prima țară din spațiul post-sovietic care a obținut statutul de membru al CE. Însă pentru realizarea acestui deziderat a fost nevoie de trei ani de activitate diplomatică și politică, de reforme economice și juridice. În efortul privind aderarea la organismul pan-european au fost antrenate toate instituțiile centrale ale statului, inclusiv parlamentul, președinția, guvernul, instituțiile de justiție.
Primul pas a fost făcut în februarie 1992. O delegație a Parlamentului de la Chișinău, în frunte cu Vasile Nedelciuc, președinte al Comisiei parlamentare pentru relații externe, a întreprins o vizită la Strasbourg, unde a avut întâlniri cu C. Lalumiere, Secretar General al Consiliului Europei și cu G. Finsberg, Președinte al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), cu alți înalți demnitari. În timpul sesiunii APCE, reprezentanții țării noastre au înaintat cererea de acordare pentru Moldova a statutului de invitat special. ARCE a luat act de demersul țării noastre și a decis inițierea unui proces preliminar de admitere a Republicii Moldova în Consiliul Europei.
Au urmat mai multe vizite de documentare ale delegațiilor europene la Chișinău. În urma acestor documentări, la 12 septembrie 1992 David Atkinson, Președintele Comisiei pentru Relațiile cu Țările Nemembre, a făcut primul raport favorabil aderării Republicii Moldova la CE, iar la 5 februarie 1993, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei acordă Republicii Moldova statut de invitat special, o etapă premergătoare aderării.
În timpul vizitei la Chișinău a Secretarului General al CE, Catherine Lalumiere, s-a convenit ca în Moldova să fie extinse două programe:
1. Programul ”Demosthene”. Acest program era menit să pună la dispoziție țării noastre experiența europenilor privind construcția statului de drept, funcționarea pluralismului politic, reformele constituționale, legislative și administrative. Moldova urma să conștientizeze pe deplin ce înseamnă un stat european și ce valori sunt promovate în acest spațiu.
2. Programul ”Themis”. Acest program prevedea crearea unui sistem principial nou privind pregătirea cadrelor juridice. El cuprindea seminare, conferințe, stagii, burse și alte forme de pregătire a juriștilor capabili să înfăptuiască justiția în condițiile statului de drept și ale separației puterilor.
La întoarcere, dna Lalumiere a prezentat Comitetului de Miniștri al CE un raport favorabil țării noastre și cererea de aderare la Consiliul Europei a fost înregistrată.
Au urmat un șir de vizite ale delegațiilor CE care studiau minuțios starea lucrurilor privind drepturile omului, dreptul la proprietate privată, libertatea presei, activitatea partidelor, starea mediului și alte lucruri care trebuiau reformate din mers. Acest lucru nu era deloc ușor, deoarece majoritatea parlamentară, aleasă  în scrutinul din primăvara anului 1994, era una deloc favorabilă reformelor și credea că, într-o manieră perfect sovietică, se va putea limita la mimarea transformărilor.
Totuși, contactele frecvente cu structurile europene au impus modernizarea legislației Republicii Moldova, pregătirea unei noi Constituții, adoptarea unei legislații bazate pe normele europene. Reprezentanții CE erau conștienți de faptul că Moldova trece printr-o tranziție chinuitoare de la un stat autoritar la unul democratic, de la o economie centralizată bazată pe planificare, la economia de piață. În plus, schimbarea mentalității era un proces complicat și de durată. Implicit, toate rapoartele delegațiilor europene au fost pe parcursul anului 1994 pozitive.
O etapă extrem de importantă în procesul de aderare la Consiliul Europei a fost vizita la Chișinău, în februarie 1995, a Președintelui Adunării Parlamentare a CE Miguiel Angel Martines. Pe parcursul celor trei zile cât s-a aflat la Chișinău, Martines a avut numeroase discuții cu oficialitățile, a vizitat cele mai importante instituții ale statului. Concluzia demnitarului european a fost că Moldova întrunește condițiile pentru aderare. În scurt timp, Strasbourg a confirmat că Republica Moldova este pe primul loc în lista de aderare la Consiliul Europei.
O zi extrem de importantă a fost 27 iunie 1995. În cadrul sesiunii de vară a Adunării Parlamentare au fost ascultate și dezbătute trei rapoarte cu privire la aderarea Republicii Moldova la CE: al Comisiei Politice, Comisiei Juridice și Comisiei pentru Țările Nemembre. Au fost discuții în contradictoriu, atât în cadrul Comisiilor, cât și în plen. Cu unanimitate de voturi, Adunarea Parlamentară s-a pronunțat în favoarea aderării Moldovei la CE.
Urma aprobarea hotărârii Adunării Parlamentare a Consiliului Europei de către Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei. Acest lucru s-a produs la 13 iulie 1995. Republica Moldova devine membru la mai multe acorduri și convenții și își asumă obligația să respecte normele și valorile Consiliului Europei. Din această zi,  Republica Moldova face parte din cea mai prestigioasă uniune pan-europeană. Vectorul european al țării, definit în Declarația de Independență de la 27 august 1991, devine o prioritate, iar procesul de modernizare pregătește într-o perspectivă mai îndepărtată integrarea în Uniunea Europeană.