
Peste 12,6 mln de lei vor fi investite în 2025 în instruiri destinate cadrelor didactice din școli și grădinițe
Peste 12,6 milioane de lei vor fi investite în anul curent pentru formarea a 5 800 cadre didactice din școli și gărdinițe prin Programele „Investim în Profesori” și „Investim în Educatori”, transmite MOLDPRES
Inițiativa are scopul de a îmbunătăți competențele profesionale ale cadrelor didactice, asigurându-le accesul la instruiri de calitate și conținuturi relevante pentru provocările din sistemul educațional actual.
În acest an, majoritatea activităților se vor desfășura în format fizic, cu accent pe metode interactive și aplicații practice. Cursurile vor avea loc în cadrul instituțiilor de învățământ, conform unui orar flexibil, stabilit de comun acord cu colectivele pedagogice.
„Acest model asigură un echilibru între activitatea didactică și formarea profesională, evitând suprasolicitarea cadrelor didactice. Tematicile abordate în cadrul cursurilor de instruire vor viza provocările actuale din educație, precum incluziunea copiilor și gestionarea diversității școlare, managementul clasei și prevenirea bullying-ului, relația profesor-elev-părinte și dezvoltarea inteligenței emoțional ș.a”, a menționat Marcelina Baleca, șefă de direcție generală la MEC.
Potrivit datelor Ministerului Educației și Cercetării, 70% dintre formatori vor fi practicieni cu experiență în sistemul educațional, iar mentorii pregătiți de Institutul Național pentru Educație și Leadership (INEL) vor coordona activitățile ulterioare.
Până în prezent, peste 9 000 de cadre didactice au beneficiat deja de formare profesională gratuită în cadrul programului național „Investim în Profesori” și „Investim în Educatori”.
3 noiembrie 1990. Parlamentul adoptă Stema de Stat a Republicii Moldova
17 octombrie 2018. Are loc vizita președintelui Turciei Recep Tayyip Erdogan în Republica Moldova
8 octombrie 2009: La Chișinău își desfășoară lucrările summitul Comunității Statelor Independente
Aventura instituției prezidențiale în Republica Moldova
La 12 septembrie 2007 primul tanc petrolier acostează în portul Giurgiulești
Declarația de Independență a Republicii Moldova: testament politic și moral al unei generații de sacrificiu
August 1991: Cronica unei lovituri de stat eșuate (III)
August 1991: Cronica unei lovituri de stat eșuate (II)
August 1991: Cronica unei lovituri de stat eșuate (I)
Cetățenii au investit peste 8 milioane de lei în valori mobiliare de stat în perioada de subscriere din august
Producătorii agricoli vor beneficia de rambursarea TVA în baza unor noi reguli
Poliția Națională va documenta scenele infracțiunilor cu scanere 3D, în cadrul unui proiect comun cu Polonia
Ursula von der Leyen, discuție la telefon cu Donald Trump: „Putin trebuie să vină la masa negocierilor”
August plin de proiecte pentru Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale: drumuri, apă potabilă și investiții de 6 miliarde de lei
La Iași și Hîncești vor fi reabilitate două monumente istorice printr-un proiect transfrontalier pentru conservarea patrimoniului cultural
Din numărul total de 1974 de secții de votare din R. Moldova doar 112 sunt complet accesibile pentru persoanele cu dizabilități
Concurenți electorali și reprezentanți ai presei au semnat Codul de conduită privind desfășurarea și reflectarea campaniei electorale
MEC a anunțat programul pentru Marea Dictare Națională
Guvernul a semnat primele 31 de contracte din cele 87 de proiecte de dezvoltare regională
Viceprim-ministra Doina Nistor, în vizită la Osaka: „Moldova și Japonia au un potențial enorm de colaborare”
Cristina Gherasimov, în vizită de lucru în Danemarca: „Extinderea UE este o investiție strategică pentru stabilitatea continentului”
CFM modernizează infrastructura feroviară și consolidează securitatea rețelei naționale
Pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie vor fi deschise 2 274 secții de votare
GALERIE FOTO // Guvernul a semnat contracte de finanțare pentru proiecte de dezvoltare regională
Mai mult de jumătate din locuințele din țară sunt încălzite cu sobe pe lemne și cărbune. Autoritățile propun soluții pentru tranziția către un sistem energetic mai eficient